Stavrofora Irina Pîntescu

Luni, 6 noiembrie 2017, sala „Ştefan cel Mare” a Palatului Administrativ Suceava, întîlnire organizată de preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, cu reprezentanţii operatorilor din turism şi ai pensiunilor, şi cu primarii din zonele turistice. Reprezentantul operatorului „Hello Bucovina”: „50 de bloggeri din domeniul turismului din toată lumea au trebuit să scoată bani din buzunar ca să plătească intrarea, pentru simplul fapt că Voroneţul este stat în stat”. Managerul general a complexului hotelier „Best Western” Gura Humorului, Romică Tămaş, a completat: „Asta s-a întîmplat după ce aveam promisiunea de la primărie (Primăria Gura Humorului – n.r.) că s-a rezolvat acest aspect. Altfel nu ajungeam în situaţia jenantă. Cum am suportat alte costuri, le suportam şi pe astea”. Pînă la urmă s-a plătit intrarea la Voroneţ. Au fost aplauze în sală, semn că mai multă lume este nemulţumită de ce se întîmplă, în general, la Mănăstirea Voroneţ, de aroganţa cu care sînt trataţi partenerii şi chiar turiştii. Mănăstirea Voroneţ nu este a stareţei Irina Pîntescu şi a maicilor de acolo, lăcaşul de cult nefiind construit de stră-stră-stră-moşii lor. Maicile nu trebuie să fie decît nişte umile slujitoare ale lăcaşului de cult şi nişte gazde foarte primitoare pentru turiştii mai cuminţi sau mai neciopliţi care le trec pragul. Apoi, cînd cineva vine să facă reclamă pentru Mănăstirea Voroneţ, face nu doar pentru lăcaşul de cult, ci pentru întreaga zonă, pentru pensiunile, transportatorii şi operatorii de turism care cîştigă şi ei un ban. Deci, mai puţină aroganţă şi mai mult respect faţă de ceilalţi n-ar strica, măicuţelor!

Fiţi sociabili!