Somnorosul de la Cotroceni trebuie să demisioneze

Poporul român s-a distrat bine săptămîna trecută, cînd tabloidul „Click” a publicat mai multe fotografii cu şeful Cancelariei Prezidenţiale, Dan Mihalache, în timp ce trăgea un somn adînc la o întîlnire oficială în Serbia, unde l-a însoţit pe Klaus Iohannis. Reporterii de la „Click” susţin că imaginile în care domnul Mihalache apare tolănit pe scaun, cît este el de lung, pîntecos şi guşat, ar fi fost făcute la jumătatea acestui an. În replică, somnorosul de la Cotroceni a declarat pentru site-ul stiripesurse.ro că fotografiile publicate sînt de fapt o manipulare ordinară şi că nu a adormit în timpul întîlnirii oficiale, ci „într-un moment în care delegaţia română aştepta terminarea convorbirilor tête-à-tête dintre preşedinţii Nikolic şi Iohannis, convorbiri care au durat mai mult de o oră. De altfel cine se uită la poză vede foarte clar că fiecare membru al delegaţiei îşi vedea de treaba lui. Unii se uitau pe telefon, alţii citeau documente”. Prin declaraţia făcută, şeful Cancelariei Prezidenţiale dă dovadă de un mare tupeu. Spun asta pentru că imaginile care au ajuns în presă sînt foarte grăitoare, ca să folosesc clişeul potrivit, acestea valorînd cît o mie de cuvinte. Dar, nu cuvinte rostite în apărarea sa de domnul Mihalache, ci cuvinte spuse de martori oculari obiectivi. Chiar dacă Dan Mihalache ar fi adormit într-o pauză, asta nu-l scuză, pentru că nu poţi să dormi într-o poziţie total indecentă de faţă cu nişte oameni cu funcţii importante. La rangul pe care-l are, domnul Mihalache nu ar trebui să-şi permită să doarmă ca valiza în gară nici măcar de faţă cu nişte pieţari care stau cu paporniţele în braţe şi aşteaptă autobuzul. În pauză sau în nepauză, pe domnul Mihalache l-a furat ditamai somnălăul în timpul programului. După umila mea părere, domnul consilier prezidenţial ar trebui să demisioneze din funcţie. Dar, nu neapărat pentru că a adormit în timpul unei vizite oficiale într-un mod mai dizgraţios decît cheflii care dorm cu capul pe mese în cîrciumi, ci pentru că nu a fost capabil să-şi ofere nişte sfaturi preţioase, capabile să stingă scandalul iscat după publicarea imaginilor. Altfel spus, dacă nu se poate ajuta pe el, cum ar putea Dan Mihalache să-l consilieze eficient pe Klaus Iohannis în probleme de politică externă?

 

Fiţi sociabili!