cînt şi rock pe play de dor(u)

                                       
                                           Şi totuşi… The Beatles (LXXXXIV)
Cîntecul de lebădă nu doar al unui grup pop-rock, ci al unei epoci fundamentale nu doar în istoria rock-ului, ci în însăşi evoluţia fiinţei umane. Astfel poate fi privit albumul „Let It Be”, ultimul în existenţa oficială a grupului, adică pînă la dezmembrarea sa „cu acte”, fiindcă faptic grupul era de multă vreme dezintegrat. De altfel, coperta însăşi vorbea despre acest lucru: numele „The Beatles” nu apare (de altfel, nici pe albumul anterior, „Abbey Road”, dar acolo îl găsim totuşi, vizibil, cu caractere mari, pe coperta posterioară), ci doar titlul albumului, sus, la mijloc. Coperta este împărţită în patru părţi perfect egale printr-o cruce neagră, subţire. Iar ca simbolistica să fie deplină, coperta este mărginită pe toate laturile de o bordură neagră, lată, semn al iminentului deces al grupului. Paradoxal, acest cîntec de lebădă are însă trimiteri la perioada de debut cînd, în urmă cu aproape un deceniu, The Beatles porniseră să cucerească întreaga planetă, ba şi să o modeleze în plan muzical, şi nu numai. Dovada este o revenire la stilul abrupt cu care impresionaseră încă de la început, un rock’n’roll în stare pură, prezent aici prin piesa „One After 909”, pe care o înregistraseră de altfel într-o primă versiune (rămasă doar în studiouri, pe benzi) încă din 1963! Mai puţin ritmată, dar cu vizibilă tentă de hard-rock (comparabilă cu „Helter Skelter”) este „I’ve Got a Feeling”.

 Li se adaugă „Maggie Mae”, în nota parodic-exuberantă care le era atît de familiară cîndva, în zilele bune. Piesele cele mai cunoscute, mai difuzate, mai apreciate de o lume-ntreagă pînă şi astăzi (şi probabil tot atît şi peste secole) sînt, desigur, „Get Back” şi „Let It Be”, aceasta din urmă fiind, după mine, un „Tatăl nostru” pentru orice muzician cît timp va exista Muzica, deci specia umană. Ciudat este altceva: dacă mă întrebaţi care e piesa mea favorită de pe absolut fabulosul album „Let It Be”, am să vă spun că este „For You Blue”, o baladă dată-n rock’n’roll (dar unul soft, chestie care pare oarecum antagonică), compusă şi cîntată de George Harrison. La mică distanţă vine „I, Me, Mine”, cu trecerea ei unică de la (tot) baladă la (tot) rock’n’roll. Aţi ghicit, e tot a lui George! Celelalte zece sînt semnate, conform tradiţiei, de cuplul (inexistent de multă vreme) Lennon/McCartney.
                                                                                                              Doru Popovici