![]() |
|
Cumătră dragă,
O dat Dumnezeu și s-o terminat cu panarama de la piața universității ascultînd de rugăciunile poporului, de rugăciunile mele și de rugăciunile la domnu nostru președinte comandant de țară care-i cel mai credincios om de pe pămîntu acesta românesc căci o dat ca din senin o viscorniță cum nu s-o mai pomenit în istorie și un ger de crapă pietrele din caldarîmuri și i-o pus cu botu pe labele lor murdare. Iar acuma poate și domnu Bocu de la guvernarea țării să lucreze nestingherit la deszăpezirile care se impune cu lopata în mînă și se poate și dînsu exprima liber la televizor fără să aibă împrejur huiduieli și răcnete așa cum s-o întîmplat înainte de calamitate spunînd ce are de spus pe drept cuvînt respectiv să reamintească în mintea poporului toate sacrificiile care le-o făcut conducerea de partid și de stat pentru scoaterea țării din criza financiar-contabilă în care ne-o băgat acești neisprăviți de ciumpalaci profitînd de libertățile cetățenești și de drepturile omului luîndu-și nasu la purtare și pensii nesimțite și zile libere ca să chiulească de la muncă dar acuma trebuie explicat din nou și din nou pașii importanți care i-am făcut sub îndrumarea domnului nostru președinte comandant de țară ca să priceapă toată lumea care-i grîu și care-i neghină în acest context fără precedent. Da cea mai mare bucurie este chiar apariția la televizor în direct a domnului nostru președinte comandant de țară în sensu că dumnealui o tăcut cu o tăcere poetică și filozofică timp de mai multe zile, ca să-și deie seama concetățenii de mîhnirea sa părintească și fiindcă concetățenii era gata-gata să fie îmbătați la cap de acești ciumpalaci cîntători o fost nevoie de această intervenție în direct prin care o spus nu numai că nu-și dă demisia din funcția supremă da mai mult o accentuat pe continuarea reformelor în ciuda opoziției care la drept vorbind nu înseamnă altceva decît acești puțoi de Crin și de Ponta cu muci la nas și cu cașu la gură vrînd să profite de conjunctură și să se cocoațe de-a gata în fruntea națiunii ceea ce s-o văzut și la ziua unirii cînd s-o prins în horă cu niște nespălate de teapa lor și o dansat pe cadavrele eroilor de la Focșani și de la Iași ca niște nemernici imitînd bucuria legitimă a domnului nostru președinte comandant de țară care stătea însingurat de rușinea lor și se gîndea ce bine i-ar fi stat să danseze oficial și legitim cu doamna Elena de la turismu național și internațional dacă nu se producea această nemernică ieșire populară din piața universității. Că dacă nu se întîmpla această minune cerească meteorologică chiar că aveam de gînd să merg în fruntea flăcăilor de la noi din sat înarmați pînă în dinți să descotorosim democrația de acei golani și să decretăm piața universității ca zonă liberă de pitpalaci și de ciumpalaci ca să fie rezervată numai partidului care vrea binele țării și anume partidu domnului nostru președinte comandant de țară ca o agora de bun augur pentru mersu înainte pe calea creșterii economice. Sînt însă tristă și mîhnită în sufletu meu din cauză că nici pînă în ziua asta în care-ți scriu prezentele rînduri nu s-o arătat doamna Elena de la turismu național și internațional ca să ne mai descrețească frunțile și eu cred că și dînsa-i afectată pînă în străfunduri de această stare de fapte însă pe de altă parte am auzit că stă pe cuptor la dînsa acasă și croșetează ciorapi de lînă pentru oamenii necăjiți ca să-i facă cadou cu primu prilej cînd se va inaugura legea sănătății naționale și se va face un festival ca de sărbătorire a victoriei domnului nostru președinte comandant de țară asupra ciumpalacilor. Deci eu acuma mi-am cam revenit din îngrijorare și te îndemn să transmiți pretutindeni prin diaspore acest mesaj al meu iar pînă săptămîna viitoare te îmbrățișez cu ușurare.
Agripina de la Bucovina
|