AM PASIUNEA MEA ŞI MĂ MÎNDRESC CU EA

Profesorul Doru Octavian Popovici (Dodo): „Prima şi cea mai de durată pasiune a mea rămîne muzica...sau fotbalul?...ba nu: pescuitul! De fapt, toate 3,...” 

„Ca să nu par mai puţin deştept decît predecesorii invitaţi ai acestei rubrici, am să vin şi eu cu un citat dintr-o personalitate. Este vorba de Sir Winston Churchill pe care îl citează manualul de limbă engleză de clasa a IX-a, ”English my love”, în deschiderea capitolului despre hobby-uri: „Pentru a fi cu adevărat fericit şi a te simţi în siguranţă, trebuie să ai măcar două-trei hobby-uri”. Chestia e că eu am aflat prea tîrziu despre zicerea lui Sir Winston Churchill, în sensul că la data cînd am dat peste ea, eu avea deja vreo... zeceprezece! Nu ştiu cîte a avut domnia sa în total, istoria însă zice că avea unul „de bază”: sorbitul de whisky, care însemna circa 2 litri pe zi... ceea ce nu l-a ajutat în bătăliile de pe frontul de pahare contra lui Stalin, care l-a surclasat la vodcă-viteză, dar şi la cantitate!”, începe Doru Octavian Popovici.

Una, două... cîte pasiuni, aşadar, credeţi că are, pînă la urmă? Citiţi de vă lămuriţi mai departe!

„Prima şi cea mai de durată pasiune a mea rămîne muzica... sau fotbalul?...ba nu: pescuitul! De fapt, toate trei, pentru că m-au atins cam în acelaşi timp, adică în jurul vîrstei de 5 ani. Parcă pescuitul ceva mai devreme, la 4! Limba engleză m-a virusat ceva mai tîrziu, pe la vreo 12 ani, iar ziaristica, din motive politice (ziarist puteai deveni doar dacă absolveai „Ştefan Gheorghiu”, mulţumesc frumos, n-am fost membru de partid comunist) abia din 1990. Aoleu!, uitam de...a cîta?, a şasea parcă, pasiune: lectura. Începută şi ea la 4 ani, cînd nu ştiu cum, nici de ce, am început să citesc. Nu, nu „Arici Pogonici” ori „Luminiţa”, revistele pentru copii ale vremii, ci (ţineţi-vă bine!) integral colecţiile de romane interbelice „Aventurile submarinului Dox”, Romanel de 5 lei şi de 15 lei (da, da, chiar aşa se numeau), precum şi „Femei celebre” (asta chiar e tare, nu?). De la o vreme, însă, sub presiunea vremurilor ăstora nebune, citesc mult mai puţin decît aş dori, asta însemnînd 5-6 cărţi pe an. Excepţia a fost în urmă cu vreo cinci ani, cînd am dat iama în enciclopedii, biografii, discografii, pentru pregătirea lucrării de gradul I („Pop- Culture of the 20th Century”), prilej cu care am aflat ori mi-am reamintit nenumărate chestii de senzaţie din istoria rock-ului. Acum, că am ajuns aici, hai să trec şi la lucrurile cu adevărat importante: muzica şi concertele (ăstea n-or putea figura, oare, ca hobby-ul meu nr. 7!?). În urmă cu vreo două luni, după concertul Ten Years After pe care l-am văzut la Iaşi, mi-am contabilizat concertele importante văzute de mine. Ei bine, sînt 29 la număr, de la Jose Feliciano, Procol Harum, Suzi Quatro şi Boomtown Rats, văzute înainte de `89, pînă la enormii Page & Plant (pe Plant l-am văzut de două ori), Rolling Stones, Bob Dylan, Jethro Tull, AC/DC, Eric Clapton, Carlos Santana, Alice Cooper, văzuţi din `90 încoace. Am văzut concerte la Belgrad (AC/DC), la Budapesta (Santana), dar cele pe care le voi lua cu mine pînă Dincolo sînt cele văzute la Londra, în `92: Emerson,Lake & Palmer la Royal Albert Hall şi Electric Light Orchestra la Hammersmith Odeon. Cine ştie despre ce-i vorba ştie sigur şi de ce spun asta. Mai spectaculos e ceea ce urmează: pe 23 februarie voi bifa concertul cu nr. 30. La aşa sumă, aşa ceremonie: însuşi Johnny Winter care chiar în acea zi împlineşte 68 de ani. Voi petrece, aşadar, cu uriaşul (chiar dacă are doar vreo 50 de kile!) Johnny de ziua lui. Mai mult ce mi-aş putea dori? Poate doar ca tot în acest an să-l văd şi pe Paul McCartney despre care se ştie că va concerta la Bucureşti. S-ar cuveni să fiu lîngă el, dacă tot am fost catalogat oficial, în dosarul meu personal de la BBC World Service drept <a Beatles maniac>”, povesteşte Dodo.

Ei bine, pentru cine nu ştia, cealaltă manie a profesorului ştefanist e fotbalul. Pe care-l comentează, dar pe care îl şi joacă! „Văd săptămînal peste 20 de meciuri. Mai şi joc, de asemenea mai rar decît aş vrea. Anul trecut, adică la 57 de ani, am reuşit să cîştig şi un trofeu internaţional, la Cernăuţi, jucînd în echipa de amatori a judeţului. Asta, în amintirea vremurilor de acum vreo 40 de ani, cînd jucam extremă stînga, în formula 1-4-2-4, la Poiana Cîmpina”, spune cel pe care îl puteţi citi în „Monitorul” şi „Jupânu” şi îl puteţi vedea la „Intermedia TV” şi „Plus TV”.

Cît despre pescuit, Doru Popovici era cît pe ce să nu ne mai povestească, că, deh, poveştile pescăreşti...se ştie cum se spune că sunt...şi e posibil ca ale lui să pară la fel. „Cît despre pescuit, lăsaţi, că oricum n-o să mă credeţi! Hai să încerc, totuşi. Am fost de peste 200 de ori în Delta Dunării. Recorduri personale: crap (de Dunăre, nu de baltă furajată!, adică din ăla care vine ca găina atinsă de gripa aviară) de 14 kg, ştiucă de 4,7, şalău de 4,2 şi somn de 14,8. Arunc înapoi de obicei mai mult decît aduc acasă şi asta de cu mult timp înainte de a se fi inventat metoda „catch & release”, fiindcă n-am căutat niciodată altceva decît trofee. Am şi un principiu: dacă prinzi un crap de 10 kile şi nu-i prin preajmă vreun alt pescar care să-şi bage unghia-n gît, mai bine să-l arunci înapoi în apă. N-are nici un farmec trofeul dacă nu face nimeni apoplexie cînd îl scoţi”, mărturiseşte el.

Şi acum abia ţineţi-vă bine, pentru că ce urmează e ....touching! „Cea mai mare realizare a mea pe acest tărîm este însă aceea că pe toţi din familie i-am molipsit: Sanda (cu recordul personal la crap: 8 kile), Radu (11 kg, tot crap, la Havîrna) şi Tudor (avat de 4,7 kile, la twister, la Mahmudia). De fapt, ei trei sînt cea mai mare pasiune a vieţii mele!”, încheie Doru Octavian Popovici...


                                                                                                                    Adriana Dascălu Bulină