Căile Fentate Române

Domnul Necolaiciuc, pe vremea cînd era un Mihăiţă, a făcut o şcoală profesională la Braşov şi seralul la un liceu din Bucureşti. Dacă seară învăţa cum se rezolvă ecuaţiile de gradul II, ziua lucra la un depou. Pentru că a dat de gustul ecuaţiilor de gradul II, Mihai Necolaiciuc a vrut să afle cum se rezolvă şi ecuaţiile de gradul III, iar pentru asta s-a înscris la Facultatea de Construcţii din Bucureşti. Însă, munca fizică şi cea intelectuală l-au consumat atît de mult încît acesta a rămas repetent în anul II. Dar, acest lucru nu l-a descurajat. Mihai Necolaiciuc s-a mutat la Suceava, la TCM, facultate pe care a terminat-o la seral. Ziua lucra la depoul de locomotive din Suceava.

În 1986, graţie mamei sale, care era şefa unui restaurant din Gura Humorului, Mihai Necolaiciuc a fost numit şeful atelierului de reparaţii locomotive de la Suceava. În perioada 1992-1995, domnul Necolaiciuc a fost şeful Depoului de Locomotive Cîmpulung Est, după care, timp de un an de zile, a deţinut funcţia de şef al Depoului de Locomotive CFR Iaşi. În 1996, acesta a fost avansat în gradul de şef Divizie Material Rulant.

Domnul Necolaiciuc nu se ocupa doar cu rulatul materialelor, ci şi cu derulatul unor afaceri profitabile pentru el şi compania. Compania lui, nu Compania Căi Ferate. După ce din depozitul Depoului Cîmpulung Est au dispărut 90 de tone de motorină, iar gestionarul de acolo a dispărut prin sinucidere, Mihai Necolaiciuc a fost destituit şi a stat în concediu medical pînă în 1997, cînd a revenit în cadrul Regionalei Iaşi, dar la Serviciul Transporturi Militare şi doar ca simplu inginer. Simplu a fost pînă pe 14 mai 1997, cînd a fost pus şef al Depoului CFR Suceava Nord.

Pe 1 octombrie 1998, bunul său amic, inginerul Alexandru Nazarie, l-a uns pe Mihai Necolaiciuc, din cap pînă în picioare, director al Regionalei CFR Iaşi, acoperind astfel stratul de motorină cu care acesta se murdărise cu doi ani în urmă. Pe 24 iulie 2000, cînd Mihai Necolaiciuc a împlinit 48 de ani, ministrul Anca Boagiu, i-a făcut acestuia un prea frumos cadou: l-a numit director al Companiei Naţionale CFR din cadrul Ministerului Transporturilor. Domnişoara Boagiu poate n-ar fi făcut acest gest, însă nu l-a putut refuza pe un fost ministru al Transporturilor (amic bun cu Necolaiciuc) care, astăzi, este şeful statului şi ne spune nouă la televizor că luptă cu sistemul ticăloşit. Şi că nu este un dictator care le dă ordine instituţiilor statului, deci nici Justiţiei care l-a eliberat pe Mihai Necolaiciuc. După alegerile din toamna anului 2000, Mihai Necolaiciuc s-a temut că-şi va pierde scaunul. Dar, i-a trecut repede pentru că şi-a adus aminte că moldovenii sînt băieţi de treabă şi că poţi rezolva cu ei absolut orice, mai ales dacă aceştia sînt şi pedeserişti. Surse bine informate declarau în 2005  că domnul Necolaiciuc a vorbit cu fratele baronului Dumitru Sechelariu, baronaşul Sergiu, să fie primit în Organizaţia PSD Bacău. Nu degeaba, ci contra unei sponsorizări generoase. Mihai Necolaiciuc a rămas în funcţie şi s-a înţeles de minune cu şeful său, ministrul Miron Mitrea, cu care petrecea sărbătorile de sfîrşit de an la Hotelul CFR din Vatra Dornei.

Ministerul lui Miron Mitrea a primit de la Uniunea Europeană fonduri pentru reabilitarea coridorului CFR IV Bucureşti Nord-Cîmpina. Cum banii trebuiau tocaţi de un profesionist, problema a fost preluată de directorul Companiei Naţionale CFR, Mihai Necolaiciuc. Acesta a cumpărat bormaşini, flexuri, vopsea (multă vopsea, ca să ajungă şi pentru colorarea nenumăratelor ouă ale şefului lui Miron Mitrea, Adrian Năstase), echipamente de protecţie, materiale pentru calea ferată, dar şi botoşei şi căciuliţe pentru copii!!! Toate achiziţiile au fost făcute la preţuri de trei ori mai mari decît preţul pieţei.

În noiembrie 2003, în urma unei sesizări trimise la UE, la Ministerul condus de Miron Mitrea a sosit o echipă de control din cadrul Oficiului de Luptă Antifraudă (OLAF). Pentru că treaba era groasă rău de tot şi fiindcă Miron Mitrea n-a vrut să-l lovească pe bunul său subordonat, problema a fost preluată de Adrian Năstase, care l-a demis pe Mihai Necolaiciuc. Cu toate că domnul Necolaiciuc nu a mai dat pe la serviciu, el a continuat să primească salariu pînă în anul 2005, cînd i s-a desfăcut contractul de muncă. După aceea, domnul Necolaiciuc a şters-o peste graniţă, fiind arestat peste cîţiva ani în SUA. Abia în aprilie 2011 Statele Unite l-au extrădat pe Mihai Necolaiciuc, cu condiţia care acesta să aibă parte de un proces corect. În termeni diplomatici, asta înseamnă că domnul Necolaiciuc nu ar trebui ţinut prea mult la răcoare. Pesemne că americanii l-au apreciat pe Mihai Necolaiciuc pentru faptul că deţine o serie de informaţii preţioase despre sistemul politico-financiar de la Bucureşti.

În ceea ce priveşte conducerea României, aceasta trebuie că este mulţumită pentru că domnul Necolaiciuc ştie să-şi ţină gura. În aceste condiţii, Mihai Necolaiciuc va rămîne în libertate pînă la sfîrşitul zilelor sale. Libertate plăcută, domnule Necolaiciuc!  

Sorin Avram