JUPÂN DE SALON

TIBERIU COSOVAN

Se zice că în spatele unui bărbat puternic stă întotdeauna o femeie puternică. Aiurea! Zicerea asta e un moft al feminismului de a se afla în treabă. Nu întotdeauna un bărbat puternic e şi un bărbat deplin. Poate că mai corect ar fi să spunem că în spatele fiecărui bărbat stau fiinţele care, în decursul existenţei lui, l-au modelat spiritual, moral şi, mai ales, afectiv. În spatele unui bărbat trebuie să stea o femeie înţeleaptă, sensibilă şi protectoare.

Cine a stat „spatele” lui Tiberiu Cosovan, colegul nostru de la „Monitorul de Suceava”, a modelat un bărbat pedant, aristocratic în stil, un bărbat care îmbină eleganţa detaşată cu rigoarea academică în ceea ce face. Taciturn uneori, sclipitor şi acid atunci cînd vrea, Tiberiu Cosovan întregeşte, ca personalitate, dimensiunea nouă a cronicarului de artă şi anume acea dimensiune de om cult, elaborat, exact pînă la minuţie în relatările pe care le face, rafinat în comunicare, dar în acelaşi timp accesibil şi neiniţiaţilor.

Volumul al doilea al „Efigiilor în filigran”, apărut sub îngrijirea scriitorului Ion Drăguşanul la editura suceveană „Muşatinii”, aduce o extensie a imaginii vibraţiei plastice în spaţiul cultural al Bucovinei. Dacă în primul volum (premiat anul trecut pentru publicistică de către Fundaţia Culturală Bucovina) descopeream „efigiile” autohtone din plastica acestui spaţiu, volumul al doilea portretizează sub semnul „intersectărilor cordiale” 66 de creatori, „de la tinere talente pînă la artişti consacraţi, cu anvergură naţională şi internaţională”.

Bine structurată, lucrarea jurnalistului Tiberiu Cosovan conjugă armonic „portrete, evocări, cronici plastice şi interviuri”, realizînd o interesantă şi sensibilă cartografiere a spaţiului cultural în care trăim, spaţiu care şi-a desenat respiraţia apelînd şi la artişti care nu-s „de-ai locului”, dar care au fost fascinaţi de Bucovina.

Jupâneşte vorbind, ne-a cam uimit faptul că, la lansarea celui de-al doilea volum din „Efigii”, n-am văzut prea mulţi plasticieni suceveni, deşi sala „Elena Greculesei” de la Biblioteca judeţeană I. G. Sbierea era arhiplină. Surprinzător, cu atît mai mult cu cît Tiberiu Cosovan i-a însoţit pe mulţi dintre plasticieni pe la saloanele, taberele de creaţie sau expoziţiile personale ori de grup, scriind constant despre ei. Nici vajnicii politicieni ai Sucevei n-au dat năvală la acest eveniment. Lucrul acesta, însă, nu ne uimeşte. La urma urmei, un cronicar plastic, fie el talentat ca Tiberiu Cosovan, nu prezintă mai mult interes electoral decît o chindie populară cu sîrbe, hore şi tropăţele strămoşeşti. Cei care au strălucit prin absenţă au produs, însă, prin gestul lor mai puţin deranj intelectual şi ca atare întreaga manifestare s-a închegat în jurul prietenilor adevăraţi ai autorului.

De fapt, toată această sublimă întîmplare de suflet a fost, cu discreţie şi eleganţă, însoţită de recitalurile muzicienilor Vasile Purice („Pegas”, „Semnal M”) şi Lucian Curelariu (solistul de la „Rava”), excelenţi amîndoi ca prezenţă şi ca reverberaţii lirice şi melodice, precum şi de recitalul de mare vibraţie poetică pe care l-a susţinut strălucitoarea Corina Borş, actriţă la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila.

În prefaţa „Efigiilor”, naşul Drăguşanul spune despre Tiberiu Cosovan că este „un mesager, un martor şi un mărturisitor … care ştie să trăiască prin bucuriile altora”. Faptul că Tiberiu Cosovan mărturiseşte zilnic pentru contemporanii săi mult prea preocupaţi de micimea vieţii lor pentru a mai avea vreme şi de artă şi de pulsaţiile creatoare ale comunităţii, dar mai ales faptul că „mesajele” lui Tibi nu sînt doar constatări contabiliceşti către viitorime ni se relevă şi prin stilul cu care autorul „Efigiilor” ne-a obişnuit de peste un deceniu de gazetărie. Scrisul său face distincţia dintre amatorismul gazetăresc pus sub stema veleitarismului conjunctural şi profesionalismul şi sensibilitatea cu care trebuie, ca jurnalişti, să ne asumăm fiecare act de cultură. Efigiile prietenului Tiberiu Cosovan nu se constituie într-un simplu compus, într-o adunare regizată după principiile cantitativiste, ci reprezintă o panoramă de tip puzzle a plasticii pe care spaţiul autohton şi-o revendică la cel mai meritoriu nivel. Şi „iluştrii”, dar şi cei cu o notorietate mai puţin vizibilă au şansa evocării în ultima apariţie editorială a lui Tiberiu Cosovan. De fapt, autorul nu-şi ascunde vocaţia de creator de frescă.

Cele două volume din „Efigii” (cu siguranţă că lor li se vor adăuga şi altele) au deja statutul de compendiu plastic pentru acest nord de ţară. Lucrările lui Tiberiu  Cosovan nu au valoare doar de „fond documentar”, ci au prezumţia clară de depozit de sensibilitate, cultură şi erudiţie rafinată.

Poate nu peste mult timp o să scriem nu doar despre cronicarul plastic de la „Monitorul”, ci şi despre pictorul Tiberiu Cosovan. Pînă atunci, însă, el ocupă simezele Jupânului de Salon.