JUPÂN DE SALON

Anca GRECULEAC

Despre învăţămînt n-am mai scris de mult în această rubrică. Nu că n-am fi avut ce dar, orice spirit, cît de cît obiectiv, şi, ca atare, critic nu prea găseşte motive de laudă vizavi de ceea ce se întîmplă în şcoala românească. Managementul halucinant de la nivelul Ministerului Educaţiei, investiţiile jenante care s-au făcut în infrastructura şcolară, umilirea cu orice preţ a dascălilor, discreditarea profesiei de educator, supradimensionarea obligaţiilor şi îndatoririlor cadrelor didactice şi diminuarea simultană a recompenselor acordate acestora, disponibilizările fără noimă, „reforma” făcută pe genunchi de nişte persoane total străine de catedră şi de problemele reale ale şcolii româneşti, directivele aberante şi dispreţul faţă de actul educaţiei în sine au transformat statutul social al şcolii într-o glumă, iar învăţămîntul românesc într-o afacere de partid. Unde-s zilele în care preşedintele ţării anunţa triumfalist semnarea pactului pentru educaţie?

S-au ales praful şi pulberea de pact, şi de destinele educaţiei naţionale. Preanefericitul Daniel (Funeriu) a bifat de cînd e ministru doar la capitolele incompetenţă, lipsă de viziune, management defectuos, rigiditate, dispreţ şi de multe ori văzduhism în comunicarea socială. Singura performanţă a preanefericitului Daniel este aceea că ne-a oferit imaginea celui mai aberant şi penibil (o întrece de departe pe Abramburica) ministru al Educaţiei din ’90 încoace. Probabil că nu onestitatea l-a făcut să-şi părăsească cercetările şi să se bage, încruntat şi cu capul înainte, în politică. Ghinion însă pentru poporul român. A pierdut un virtual savant şi a cîştigat un ministru slab. Însă, oricît de mult şi-ar dori unii să îngroape şcoala românească şi să-i cînte prohodul, se pare că învăţămîntul este, totuşi, o sămînţă tare, cu valori adaptative cîştigate în timp şi susţinut de-o autentică vocaţie profesională a celor care, de la catedră, desenează personalităţi şi destine umane. În universul cvasitotal al deprecierii calităţii umane şi a bagajului genetic românesc, a dimensiunii socio-cognitive a populaţiei (la care, din păcate, şcoala se constituie ca parte), există, totuşi, acea tradiţie pozitivă care conservă valorile perene, aplecarea profundă către cunoaştere şi vocaţia pentru performanţă şi excelenţă în educaţie. Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Suceava este o emblemă românească, o instituţie care şi-a definit în timp numele, statutul şi prestigiul de ctitorie teoretică şi pedagogică a şcolii bucovinene, şi nu numai. Ceea ce scriem aici nu-s gogoşi ministeriale vîndute la o şuetă politică, ci cuvinte care-şi găsesc în orice clipă acoperirea în realitatea diurnă. Numai în anul şcolar ce a trecut Colegiul Naţional „Petru Rareş” şi-a înscris de 37 de ori numele printre laureaţii unor concursuri naţionale şi internaţionale. Română, chimie, fizică, biologie, informatică, istorie, franceză, engleză, germană, economie, astronomie, matematică şi spaniolă (ce mai, aproape toate disciplinele din catalog) au fost domeniile la care elevii de la Rareş au excelat. Ultima ispravă este cea a lui Ştefan Ionuţ Blesneag care a obţinut medalia de bronz la OIF (Olimpiada Internaţională de Fizică) din 2010, desfăşurată în Croaţia. Adică, pe româneşte e al treilea tînăr fizician din lume. Absolvent de mate-informatică (bilingv română-engleză) el şi-a desenat anii de liceu cu performanţe la concursurile şi olimpiadele şcolare obţinînd numai aur, argint şi bronz la fizică, matematică şi astronomie. Aşa că, acum, noul său statut de student la „University College Londra” e şi o nouă provocare intelectuală pentru acest adolescent care ştie, deja, că numai prin cunoaştere şi performanţă te poţi defini identitar. În spatele acestor performanţe stă nu doar munca tenace, dorinţa de perfecţionare şi încăpăţînarea de a nu abandona fabuloasa îndeletnicire de dascăl, ci şi vocaţia de a performa în orice situaţie şi oricît de vitrege s-ar dovedi condiţiile. Chiar dacă doamnei profesor Anca Greculeac îi place să spună că la fizică se lucrează în echipă, succesul elevului său Ştefan Ionuţ Blesneag îi aparţine în cea mai mare măsură. Un copil special, un dascăl special şi un succes pe măsură. Astea-s reperele. Cine-şi închipuie că valoarea unei şcoli stă numai în diplomele sale, se înşeală. Orice piramidă valorică, şi cu atît mai mult cea din educaţie, nu are doar vîrfuri şi elite, ci şi o bază, iar performanţele Colegiului Naţional „Petru Rareş” se înregistrează şi la acest nivel prin rezultatele la Bac (şcoala n-a avut nici un elev la sesiunea din toamnă a Bacului din acest an), prin admiterile la facultate, prin certificări academice, prin rezultatele obţinute la concursuri şi olimpiade, şi prin activităţile extraşcolare la care participă sau pe care le iniţiază (concursuri, proiecte, tabere de vară, etc.). Împreună cu profesoara Daniela Dungeanu, directoarea Colegiului Naţional „Petru Rareş”, profesoara Anca Greculeac (directoarea adjunctă) formează o redutabilă echipă managerială care, alături de un colectiv de cadre didactice din specia profesioniştilor desăvîrşiţi, girează prestigiul şi performanţa uneia dintre cele mai apreciate şcoli româneşti. Pentru aceste motive, fără vreo diminuare de 25%, profesoara Anca Greculeac este în totalitate Jupânul nostru de Salon.