Panouri stradale

Campania contra cerşetorilor de pe străzile Sucevei se va desfăşura şi la nivel educativ, prin sloganuri care îi vor îndemna pe suceveni să nu mai încurajeze fenomenul cerşetoriei, dîndu-le bani celor care stau cu mîna întinsă pe trotuare sau în intersecţii. În acest sens, în perioada următoare, în intersecţiile cele mai circulate, dar şi în alte zone din oraş, vor fi montate panouri şi plăcuţe cu mesaje prin care cetăţenii sînt îndemnaţi să nu dea bani la cerşetori: „Banii tăi nu îi ajută!”, „Spune Nu cerşetoriei!”, „Nu încuraja cerşetoria. Astăzi cerşetor, mîine agresor”.

 

Camera Deputaţilor ar putea să organizeze la Mănăstirea Putna manifestarea „Mic dejun cu rugăciune” cu tema „Statul şi biserica: misiune comună pentru pace şi reconciliere”. Iniţiativa îi aparţine deputatului PDL de Suceava, Sanda-Maria Ardeleanu, iar propunerea a fost făcută în calitate de membru al Comitetului Director al Alianţei Civilizaţiilor din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

 

Pasionaţii de sporturi pe role vor avea la dispoziţie, de la finele acestei luni, un spaţiu special amenajat pentru practicarea acestora. Primarul Lungu a spus că de luna viitoare va mandata Poliţia Locală să interzică accesul pe esplanada modernizată a celor care practică astfel de sporturi în zona centrală, pentru că au la dispoziţie noul spaţiu special amenajat pentru practicarea acestora.

 

Panouri publicitare în care Jojo face reclamă la slipii şi sutienele produse de o firmă de confecţii, ale cărei produse se vînd în cadrul unui hipermarket sucevean, au fost acoperite cu vopsea, dintr-un capăt în altul al Sucevei. În petiţia transmisă de cei care s-au arătat indignaţi de reclama cu Jojo se spune: „Nu vrem să fim consumatori de pornografie stradală. Dorim să ne bucurăm de inocenţa copilăriei noastre, drept dat de Dumnezeu, vă rugăm să luptaţi pentru protecţia noastră vizuală”.

 

 

Scena 1

 

(Costică tună şi fulgeră, de cînd s-a trezit cu un afiş lipit pe semnul de circulaţie de la marginea drumului.)

Costică: Află că nu se mai poate aşa!

Crîşmarul: Ce-ai, fă? Te-ai sculat cu faţa la iarbă?

Costică: Află că eu divorţez în secunda asta!

Crîşmarul: De cine divorţezi, fă?

Costică: Mai întrebi sau te faci? De tine divorţez, pornografule!

Crîşmarul: Nu eşti întreagă la cap. Cum să divorţezi, dacă nici nu eşti măritat?

Costică: Indiferent! Eu divorţez că nu se mai poate!

Crîşmarul: Da ce ţi-o căşunat, fă zăludo?

Costică: Ştii bine ce-ai afişat, aşa că nu te mai face!

Crîşmarul: Ce-am afişat, fă?

Costică: N-ai afişat tu pornografia pe stîlp? Ia spune că n-ai afişat-o!

Crîşmarul: Am afişat-o pe Jojo din revistă. Ce-ai tu cu Jojo?

Costică: De ce-ai afişat-o, mă rog?

Crîşmarul: Că era un semn de oprire interzisă şi am vrut să-l acopăr.

Costică: De ce să-l acoperi cu Jojo?

Crîşmarul: Ca să se mai oprească careva, să mai vorbim una-alta.

Costică: La protecţia mea vizuală nu te-ai gîndit?

Crîşmarul: Nu m-am gîndit. Ce protecţie?

Costică: La inocenţa copilăriei mele nu te-ai gîndit?

Crîşmarul: Nu m-am gîndit. Care inocenţă?

Costică: Dată de Dumnezeu, spurcatule, pornografule!

Crîşmarul: Unde vezi tu pornografie la Jojo?

Costică: Cum unde? Asta n-are haine să-şi pună pe dînsa?

Crîşmarul: Are haine de plajă.

Costică: Ptiu! Ptiu şi ptiu! Nu vezi că i se citeşte caracteru pe faţă?

Crîşmarul: Ce caracter?

Costică: Caracteru pornografic, spurcatule!

Crîşmarul: Unde, fă, se citeşte? Arată-mi şi mie!

Costică: Nici nu vreau să mă uit! Şi nu mai insista! Schimbă afişu!

Crîşmarul: Cu cine să-l schimb?

Costică: Pune o măicuţă, că sîntem în Bucovina! Ce naiba?

Crîşmarul: Măicuţă în sutien şi chiloţi? Ar fi tare de tot!

Costică: Spurcatule! Acuma ţi-ai dat arama pe faţă!

Crîşmarul: Să pun va să zică o măicuţă-măicuţă!

Costică: Aşa, satană, să se vadă că nu sîntem consumatori de pornografie stradală!

Crîşmarul: Şi de unde scot o măicuţă să o pun?

Costică: Nu mă interesează. Şi ştii ce vreu eu chiar de mîine?

Crîşmarul: Ce vrei, fă zăludo?

Costică: Vreau să pui un afiş cu lingură şi furculiţă.

Crîşmarul: Să creadă lumea că-i restaurant pe marginea şanţului?

Costică: Vreau să se oprească la micu dejun.

Crîşmarul: Ce să le dăm noi la micu dejun, aicea pe şanţ?

Costică: Văd că eşti prost.

Crîşmarul: Nu-s prost, fă. Dacă eram la crîşmă era altă treabă.

Costică: Bine că nu sîntem la crîşmă. Aici facem mic dejun cu rugăciune.

Crîşmarul: Şi cu mai ce?

Costică: Cu omletă, cu mici la grătar, cu ciorbă de burtă, cu frigărui.

Crîşmarul: Şi astea de unde le scoatem?

Costică: Din donaţii. Cine trece pe-aicea face donaţii.

Crîşmarul: Da ce sîntem noi? Cerşetori?

Costică: Nu sîntem cerşetori, pornografule. Sîntem în misiune.

Crîşmarul: Ce misiune visezi?

Costică: Misiunea statu şi biserica pentru pace şi reconciliere.

Crîşmarul: Cu statu înţeleg eu, că de stat stăm pe şanţ. Cu biserica cum devine?

Costică: Ia nu mai pălăvrăgi şi pune nişte panouri de-a lungu şoselei.

Crîşmarul: Ce afişez pe panouri?

Costică: Nişte îndemnuri la conciliere şi pace.

Crîşmarul: Cum ar fi care?

Costică: Banii tăi ne ajută. Spune nu zgîrceniei. Astăzi donator, mîine senator!

Crîşmarul: Şi cu biserica cum rămîne?

Costică: Rămîne cum am vorbit.

Crîşmarul: Am înţeles. O dau jos pe Jojo de pe afiş şi pun o măicuţă înfofolită.

 

Scena 2

 

(Ionică frînează brusc în faţa lui Costică, săltîndu-i skatebord-ul pe umăr.)

Costică: Ho, bă, că era să mă dai la pămînt! Ai observat ceva de cînd ai venit?

Ionică: Nimica n-am observat, că mi-o intrat o muscă în ochi.

Costică: Da cu celălalt ochi ce-ai văzut?

Ionică: Cînd am căzut prima dată am văzut-o pe Jojo.

Costică: Unde-ai văzut-o?

Ionică: Mai la deal, într-un şanţ, pe-un panou.

Costică: Nu te-ai scîrbit cînd ai dat cu ochii de dînsa?

Ionică: M-am excitat, da mi-o trecut repede.

Costică: Aşa-i că ţi-o transmis un mesaj pornografic?

Ionică: Nu ştiu ce mesaj mi-o transmis, da fiind cu ochii la dînsa, m-am izbit de-un copac.

Costică: N-ai avut protecţie vizuală, de asta.

Ionică: N-am avut, că mi-am uitat ochelarii la Suceava.

Costică: Ce-ai căutat la Suceava?

Ionică: M-am dus la cerşit, că la furat nu mai ţine.

Costică: Va să zică tot cu misiunea te-ai dus!

Ionică: Nu, bă. M-am dus singur.

Costică: Vreau să spun că în cadru misiunii cu naţiunile unite.

Ionică: N-am eu treabă cu astea. Ştii că m-am lăsat de politică.

Costică: Şi de cerşit ce-ai cerşit la Suceava?

Ionică: N-am cerşit, bă, nimica, că nu se mai poate cerşi.

Costică: Să nu-mi spui că te-ai uitat la panouri.

Ionică: Ba m-am uitat, că n-ai cum să nu te uiţi la panouri.

Costică: Tot cu Jojo în pielea goală pe stradă?

Ionică: N-am avut eu fericirea. O îmbrăcat-o pe Jojo.

Costică: Cu ce-o îmbrăcat-o?

Ionică: Cu nişte vopsea, vai de dînsa!

Costică: Şi-atuncea la care panouri te-ai mai uitat?

Ionică: La panourile cu cerşetori.

Costică: Cerşetori în pielea goală?

Ionică: Nici chiar aşa, bă.

Costică: Da cum?

Ionică: Cu slogane ca la alegeri. Se uita lumea prostită.

Costică: De care slogane?

Ionică: Cum ar fi azi cerşetor mîine infractor şi aşa mai departe.

Costică: Şi-n sinea ta ce ţi-ai zis?

Ionică: Ce să-mi zic? Trage ăştia-n Băsescu ca-n hoţii de cai.

Costică: N-ai ce face. Aşa-i în politică. Cine rezistă, rezistă. Cine nu, la o parte.

Ionică: Şi cît pe ce era să mă descurajez. Îţi dai seama?

Costică: Nu-mi dau seama. De ce să te descurajezi?

Ionică: Lumea se uita la panouri şi nu mai era atentă la cerşetori.

Costică: Cum aşa?

Ionică: Chiar aşa. Nu-ţi vine să crezi! Era ochi şi urechi la panouri!

Costică: Multe panouri?

Ionică: Destule. Şi tot era îmbulzeală! Îţi spun: mai ceva ca la circ!

Costică: Va să zică n-ai mai cerşit nimica-nţeleg.

Ionică: N-am mai cerşit, da-n schimb mi-o venit o idee.

Costică: Care idee?

Ionică: Am şutit o patină cu role ca să circul mai repede.

Costică: Ce interes aveai să circuli mai repede?

Ionică: Tu de ce crezi? Nu ţi-am zis că lumea se holba la panouri?

Costică: Ba mi-ai zis. Ce-i cu asta?

Ionică: Şi cum se holba la panouri, nu mai era atenţi la cerşit.

Costică: Bun! Ce-i cu asta?

Ionică: Cum ce-i cu asta? Că nu mai era atenţi nici la buzunare, la poşete eccetera va să zică.

Costică: Acuma m-am prins. I-ai ciordit de i-ai rupt.

Ionică: Şi uite, ţi-am adus şi ţie o pereche de role, că am văzut că v-aţi pus şi voi panouri pe şanţ.

 

Epilog

(Crîşmarul vine din vale, smulgîndu-şi părul din cap de supărare.)

Crîşmarul: Ce mă fac, bă? M-o băgat Costică-n belea de belea!

Ionică: Ce tot beleşti, bă crîşmare?

Crîşmarul: Iaca s-o oprit o grămadă de trecători la micu dejun pe marginea şanţului.

Ionică: Doamne-ajută! Care-i beleaua?

Crîşmarul: N-am nimic să le dau de mîncare.

Ionică: Pune-i să se roage şi pe urmă mai vezi tu.

Crîşmarul: De rugat se tot roagă de-un ceas şi ceva. Nici rugăciuni nu mai am să le dau.

Ionică: Pune-i să bată mătănii.

Crîşmarul: Bate, bă, şi mătănii, de-s vineţi la frunte deja.

Ionică: Atuncea pune-i să citească panouri. Şi cît citeşte panouri vin eu şi-i înţep la genţi şi la buzunare.

Crîşmarul: Şi la urmă ce mă fac eu cu dînşii?

Ionică: Ia şi tu de la mine o pereche de role, că de asta s-o inventat.

Fiţi sociabili!