O ţară toxică: România

E un obicei împămîntenit cam în toată lumea şi în toate sporturile: marii sportivi, şi nu doar cei născuţi în ţări sărace (unele infinit mai sărace decît a noastră), îşi părăsesc ţara de baştină pentru o alta sau altele unde sînt mai bine plătiţi. Apoi, cînd se apropie momentul retragerii odată cu înaintarea în vîrstă, revin pe meleagurile natale spre a-şi face retragerea mai uşoară printre prieteni, rude, adică printre cei care i-au iubit cel mai mult. Excepţiile sînt puţine şi aproape inexistente la nivelul marii performanţe.

„Plasme” pentru orbi

Instituţiile statului român funcţionează după principiile habarnismului şi văzduhismului sute de mii de funcţionari o bat în cap sugînd asiduu la ţîţa bugetară cei mai mulţi nu sînt doar nişte simpli fomişti ci dezvoltă şi un extraordinar de păgubos tupeu de parcă cetăţeanul ar fi în slujba funcţionarului şi nu invers la Ploieşti de exemplu au fost achitate din bani publici abonamente gratuite pentru circa 600 de persoane decedate de mult se plimbă morţii se plimbă fie-le călătoria uşoară

Am o presimţire…

Am o presimţire...
Serialul David Bowie s-a împotmolit la episodul 14. Acum vreo lună. Asta, fiindcă au intervenit evenimente care nu puteau fi lăsate să treacă de parcă nu s-au întîmplat. Prins cu ele, am neglijat să mă ocup şi de unul neîntîmplat, ceea ce m-a stîrnit şi m-a făcut să scriu despre el în rubrica de azi.