Prof.univ.dr.ing. Radu Pentiuc, directorul Departamentului de Electrotehnică din Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava: ”Nu sunt un dependent al unei anumite pasiuni, deşi am cochetat cu o astfel de activitate”

Prof.univ.dr.ing. Radu Pentiuc, directorul Departamentului de Electrotehnică din Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava: ”Nu sunt un dependent al unei anumite pasiuni, deşi am cochetat cu o astfel de activitate”
”Nu sunt un dependent al unei anumite pasiuni, deşi am cochetat cu o astfel de activitate”, declară universitarul sucevean, membru al Consiliului Director al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România – AGIR. ”Bineînţeles că mai toţi, în copilărie, în perioada anilor `60-`70, am devenit prizonierii uneia sau ai mai multor pasiuni.

Domnilor,

Constat, fără să mă mire cîtuşi de puţin, că sînteţi din ce în ce mai ireverenţioşi, ca să nu spun de-a dreptul obraznici. Aţi ajuns practic să mă urmăriţi pas cu pas. Ba şi vorbă cu vorbă, din moment ce mă citaţi aproape fidel, deşi evident că tendenţios şi, desigur, rupt de context, aşa cum procedează toţi pseudoziariştii.

De la Grigore Moisil la tanti Brăţara

Se spune că o afacere profitabilă înseamnă să goleşti buzunarele altora şi să le umpli pe ale tale. Chestia e că jocul ăsta de-a proştii şi deştepţii a scăzut coeziunea socială şi mai ales încrederea în semeni. Un studiu sociologic recent arată că „un ingredient de bază al democraţiei, şi anume încrederea în oameni, s-a dus încet, dar sigur pe apa sîmbetei”. În acest moment, doar o treime dintre americani mai cred în cei de lîngă ei. Restul de două treimi consideră că „nu poţi fi niciodată prea prudent atunci cînd ai de-a face cu oamenii”. Concluzia nu-i deloc bună. Atîta vreme cît neîncrederea încurajează corupţia, suspiciunea este cea care guvernează raporturile interumane. Numai Biserica ne mai îndeamnă să credem fără să cercetăm.