Ovidiu Svarț, preşedintele Asociaţiei Culturale „Friedrich Schwartz” Suceava: Pasiunea este un rezultat al simţirilor interioare.

Ovidiu SvarțInterpretul despre care se spune că ”a fermecat lumea cu naiul” are o poveste extrem de frumoasă și de interesantă. S-a născut într-o familie de artiști. Mama și tatăl s-au ocupat de coregrafie. Friedrich Svarț, tatăl lui, a fost dansator profesionist la Ansamblul “Ciprian Porumbescu”, a fost întemeietorul Ansamblului “Ciobănaşul”, al Ansamblului “Arcanul” al Universităţii “Ştefan cel Mare”, coregraf, profesor cu o remarcabilă contribuție în acest domeniu. Din 2012, Ovidiu Șvarț este președintele Asociaţiei Culturale „Friedrich Schwartz” Suceava. Acum este și angajat la Palatul Copiilor din Iași, ca profesor de nai, și dirijează Ansamblul Folcloric Rapsodia Bucovinei din Suceava. Și, totuși, cum a început povestea lui? ”Povestea mea de naist? Simplu! De mic copil simţeam nevoia de a mă exprima într-un mod mai aparte, mai deosebit. Voiam să-mi descarc sufletul. Tatăl meu îmi tot aducea pe acasă cîte un instrument – fie un acordeon, fie chitară, fie altceva, dar de tobe nici nu se punea problema, pentru că erau mereu montate, fratele meu, Telu, fiind baterist. Din păcate, nu mă atrăgea nimic din toate acestea. Aveam un sentiment ciudat cînd îl vedeam şi îl ascultam pe Gheorghe Zamfir la televizor. Într-o vară eram pe Litoral cu Ansamblul Ciobănaşul (tatăl meu era coregraful Ansamblului), fiind cazaţi la acelaşi cămin cu Ansamblul celor de la Electroputere Craiova. Stăteam mereu lîngă naistul Ansamblului, Gică Barbu, şi atunci a fost prima oară cînd am pus mîna pe un nai adevărat. Cînd îl revedeam pe Zamfir la TV calculam mereu cît de simplu ar fi să învăţ fiecare tub pe de rost şi apoi să cînt. Apoi, într-o iarnă, am mers cu prietenii mei cu Malanca (obicei de iarnă, pentru cei ce nu ştiu), aşa cum era pe vremea aceea, iar cu banii cîştigaţi mi-am cumpărat un nai de la raionul de artizanat al magazinului universal Bucovina. Acesta a fost începutul”, a povestit el. Ce a urmat de aici înainte? Iată cîteva repere: a început să studieze naiul cu maestrul Silvestru Lungoci, ca elev al Școlii Populare de Artă din Suceava, pe care a absolvit-o cu nota 10, a obţinut atestatul de artist liber profesionist, categoria solist – instrumentist – nai, a colaborat cu mai multe ansambluri artistice, a avut numeroase concerte și turnee în țară și în străinătate, emisiuni TV, înființări ori revigorări de ansambluri artistice și, ca dirijor, s-a ocupat de îndrumarea carierei unor artiști cum ar fi: Adrian Semeniuc – vioară, Silvia Semeniuc – solist vocal, Gheorghe Finiș – solist vocal, Maria Macovei – solist vocal, Doina Lavric – solist vocal, Sorin Filip – solist vocal, Cristian Ruscior – trompetă, Florin Gagiu – clarinet, Adrian Bordeianu – acordeon, Dinu Croitoru – trompetă, Cristina – Ionela Gheorghiu – solist vocal, Călin Brăteanu -solist vocal, Sorin Filip – solist vocal, Adriana Bucevschi – solist vocal, Manuela Pohoață – solist vocal, Eduard – Cristian Șvarț – nai, vioară sau Mihai Moroșan – țambal. ”Cred că am fost un ucenic cuminte, respectuos și din cale afară de studios. Am evoluat foarte repede, studiind 10-12 ore pe zi. Tatăl meu îmi încuia naiul considerînd că din muzică nu se poate trăi, iar după ce pleca de acasă mama mea mi-l dădea. Eram dependent de nai. Am fost autodidact și nesătul de a învăţa și a face lucruri noi. Ce spun ai mei despre mine? Sînt foarte apreciat în familie și aprecierile vin de la cunoscători. Mă consideră virtuos și îmi respectă mereu punctele de vedere. Prietenii, colegii de breaslă și simpatizanţii mă respectă și ei știu că este un respect reciproc”, mi-a spus artistul. El este de părere că: ”pasiunea izvorăşte din suflet. Pasiunea este un rezultat al simţirilor interioare. Trăim. Avem stări. Avem simţiri. Sîntem sensibili. Trebuie să se materializeze cumva. Iar cînd privim <opera> exterioară a sentimentelor interioare, apare starea de linişte sufletească. Putem exemplifica fără a face referiri negative”. ”Fiind un simplu copil care a devenit un simplu cetățean, am experimentat multe și am fost mereu atras de a învăța din propria mea experiență. Cred că este o curiozitate combinată cu dorinţa de cunoaştere, de nou. De mic copil am fost atras de motociclete și chiar am avut, aşa cum era în acele vremuri, o Mobra și apoi un IJ. Pe două roți, cu vibraţia motorului sub tine, respiri altfel. Cred că se numeşte adrenalină. După ani, am mai evoluat. Am avut un Suzuki de 700 cc, cîteva scutere și „iubițitica mea” de înainte de repatriere a fost o HONDA de 350 cc pe care am lăsat-o pe insulă. Și acum am un Maxi Scuter. Cred că te simţi mai responsabil pe două roți și chiar mă caracterizează asta. Îmi place să-mi asum răspunderi și nu am fugit niciodată de asta. Pentru mine maşina este o necesitate și nu sînt atras de ceva anume. Chiar nu văd mari diferenţe între maşini. Îmi plac modelele clasice. Cele de înainte de ’90. În acele vremuri erau foarte diferite și le puteam recunoaşte uşor”, a mai povestit Ovidiu Șfarț. Am mai aflat că îi plac pantofii, lucrurile strălucitoare, călătoriile și să confecționeze instrumente muzicale. ”Port număr mare. Sînt atras de confortul lor și de luciu. De fapt, mă atrag obiectele strălucitoare. Îmi place enorm să călătoresc, dar mă îngrozeşte ideea de a călători singur. Am renunţat la cîteva turnee importante din acest motiv. Mă simt minunat să pot călători cu ai mei. Încă ceva: cred cu tărie în talentul mîinilor. Sînt pasionat de a repara tot felul de obiecte, începînd de la instrumente muzicale și nu numai. Acesta este motivul pentru care confecţionam naiuri. Sînt pasionat de obiecte vechi, antichități, nu neapărat de a le achiziţiona, deoarece nici nu mi-aș permite, dar de cîte ori am ocazia vizitez acest gen de magazine și am senzaţia că acele obiecte vor să-mi vorbească despre istoria lor”, a mai spus el. Și pentru că ceva mai sus ați citit despre repatriere și insulă, iată explicația: vreme de 13 ani, Ovidiu și soția lui, Mimi, le-au cîntat ciprioţilor turci din Republica de Nord. Au avut o viață excelentă acolo din toate punctele de vedere. Și totuși le-a lipsit ceva. Ajunseseră la acel moment în care te simți blocat și oricît ai trage de tine nu poți mai mult. ”În Cipru era deja o muncă de elefănţel. Comunitatea era mică, toţi voiau să le cîntăm şi în acelaşi timp aveam senzaţia că ajunseseră la saturaţie. Ei te iubesc în continuare, indiscutabil, te vor, au nevoie de tine, dar oricît aş fi încercat ceva nou în muzica mea, era deja un sunet care se auzea peste tot. Am zis atunci că singurul loc în care mă pot reprezenta cel mai bine şi unde am deschiderile cele mai mari pentru ceea ce fac eu este România”, a povestit Ovidiu Şvarţ despre motivele pentru care s-a întors acasă într-un interviu acordat în 2010 cotidianului ”Crai nou”.

Citiți mai multe despre Ovidiu Sfarț pe http://rapsodiabucovinei.ro/ro/.

 

 

Fiţi sociabili!