Ovidiu Doroftei

O patrulă a Poliţiei Locale care acţiona în cartierul Burdujeni a dat peste un cetăţean agitat care părea a fi un irakian intrat ilegal în ţară şi l-a predat Biroului de Emigrări. Evenimentul a fost comunicat imediat publicului larg prin intermediul presei de către şeful instituţiei, Ovidiu Doroftei. Atunci ne-am adus aminte că în urmă cu cîteva săptămîni, Poliţia Locală furniza presei fotografii cu doi tineri care mîncaseră seminţe în foişorul din Parcul Central şi dăduseră cojile pe jos, care au fost puşi să le măture pentru a nu fi amendaţi. Şi ne-am mai adus aminte că domnul Doroftei, personal, a ieşit în stradă şi a pus mîna pe un individ care umbla teleleu prin centrul Sucevei şi se lua de femei. Totodată, nu am uitat că şeful Poliţiei Locale a spus că subordonaţii săi nu-i vor mai alerga pe cei care vor călca ori se vor aşeza pe iarba din parcuri, aşa cum se întîmpla pe vremea cînd instituţia era condusă de un domn care între timp a ieşit la pensie. Cert este că în perioada scurtă de timp de cînd Ovidiu Doroftei a fost numit la conducerea Poliţiei Locale, instituţia aflată în subordinea Primăriei are un alt aer şi o altă abordare. Poliţiştii locali sînt mai prezenţi prin oraş şi au început să se comporte ca nişte funcţionari care se află în slujba comunităţii. Foarte important, Poliţia Locală a început să comunice cu presa şi, implicit, cu publicul, lucru care a lipsit cu desăvîrşire în mandatul fostului şef. De încurajare, îi oferim lui Ovidiu Doroftei titlul de Jupân de Salon şi îi urăm s-o ţină tot aşa. În caz contrar, îi vom face loc în rubrica rezervată celuilalt Jupân.   

Fiţi sociabili!