Iubitorul de animale, dar mai ales de voturi

În decembrie 2011, pe cînd se afla în plin război politic cu regimul PDL-Băsescu şi căuta aliaţi peste tot, preşedintele PSD, Victor Ponta, declara: „Acordul pe care l-am semnat astă seară reprezintă un angajament politic (…) Este de fapt un angajament al meu, al colegilor care sînt aici, că există nişte principii şi există o preocupare absolută pentru ţara în care trăim, mult mai importantă decît orice interes politic de moment, chiar dacă la un moment dat pentru partidul pe care îl reprezentăm poate să fie mai bine pentru a avea nişte voturi sau a obţine o alianţă… Ne asumăm faptul că pe primul loc nu va fi interesul politic, ci ceea ce ne dorim noi pentru ţară şi pentru copiii noştri”. Domnul Ponta vorbea despre binele ţării şi al copiilor acestei ţări cu ocazia semnării unui protocol între USL şi Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului condusă de unul dintre marii profitori ai capitalismului sălbatic de la noi, Marius Marinescu, bădăranul care a deţinut şi funcţia de parlamentar din partea PRM. Prin protocolul semnat de Victor Ponta cu mîna cu care astăzi semnează decizii guvernamentale, USL-ul se angaja să promoveze o lege care să interzică eutanasierea cîinilor comunitari. După ce un copil din Bucureşti a fost ucis de un cîine al străzii, Victor Ponta nu a găsit altceva mai bun de făcut decît să se ia de Traian Băsescu, gest pe care-l face de fiecare dată cînd se află în situaţii de criză. Domnul Ponta a declarat: „În urmă cu 14 ani, un primar general ne spunea că rezolvă problema cîinilor fără stăpîni. N-a făcut nimic. S-a trezit aseară să ne dea lecţii. De 14 ani avem populism pe tragedia oamenilor şi sînt mai mulţi cîini decît cînd ne-a promis domnul Băsescu că nu o să mai fie cîini”. În schimb, Victor Ponta n-a scos nici o vorbă despre populistul Victor Ponta care a semnat protocolul privind susţinerea unei legi care să interzică eutanasierea cîinilor, pentru a le face pe plac celor mai dedicaţi iubitori de animale. Pe de altă parte, domnul Ponta discută numai despre situaţia din Bucureşti, de parcă dumnealui nu ar fi şef peste o ţară şi de parcă în alt loc din România cîinii nu ar putea omorî oameni. După ce un cîine fără stăpîn a ucis un băiat de 4 ani, ditamai premierul României nu a găsit altceva mai bun de făcut decît să se ascundă în spatele vicepremierului PSD, Liviu Dragnea. Iubitorul de voturi Victor Ponta l-a delegat pe domnul Dragnea să se ocupe de urgentarea adoptării legii referitoare la cîinii comunitari, lege care este depusă la Parlament. Înainte de a-i mobiliza pe deputaţi, ditamai vicepremierul Liviu Dragnea n-a găsit altceva mai bun de făcut decît să dea vina pe ONG-urile pentru protecţia animalelor pentru situaţia existentă. Probabil că domnul Dragnea ar fi dat vina şi pe Traian Băsecu, ca şeful său, însă se teme că s-ar putea trezi cu un nou dosar la DNA. Mai ales că motive s-ar găsi în cazul bogatului baron de Teleorman. 

 

 

 

 

Fiţi sociabili!