Iniţiative parlamentare

Senatorul PSD de Suceava, Ovidiu Donţu, a declarat că valoarea actuală a alocaţiei pentru copii este mică şi că ar trebui să crească. El a spus că a demarat o procedură parlamentară în acest sens şi că se aşteaptă ca de anul viitor alocaţia pentru copii să fie majorată.

 

Deputatul PSD de Suceava Ovidiu Iane doreşte ca şi în România să se introducă TVA verde, un concept care prevede ca TVA să fie redus pentru produsele bio sau naturale, dar şi crescut pentru cele care conţin substanţe periculoase pentru sănătate. Produsele de bază naturale ar trebui să aibă TVA zero, iar produsele aflate în conversie să aibă TVA de 3 la sută. Alimentele de bază naturale, cele care folosesc materie primă convenţională, dar fără procesare pe bază de chimicale ar trebui să aibă TVA de 9 la sută, în timp ce alimentele care au folosit materie primă convenţională, dar au fost procesate chimic să aibă TVA de 24 la sută.

 

Avînd în vedere potenţialul turistic al judeţului, în perioada iulie-octombrie 2014, poliţiştii suceveni desfăşoară campania de prevenire a infracţionalităţii „Turism în Siguranţă”. Campania vizează informarea cu privire la măsurile preventive ce trebuie adoptate în legătură cu diverse segmente infracţionale (tîlhării, furturi din auto, din genţi şi buzunare, din camerele de hotel, înşelăciuni).

 

 

Scena 1

 

(Costică se apropie sfios de crîşmar şi-l bate uşor pe umăr.)

Costică: Tu o ai mare sau mică?

Crîşmarul: Da ce-ţi veni, hodoronc-tronc?

Costică: Că dacă mă iei de nevastă.

Crîşmarul: Şi dacă te iau, ce?

Costică: Tare-aş vrea să ştiu chestia asta.

Crîşmarul: Tu altă treabă n-ai acuma?

Costică: Ba cum să n-am? Da mă ciufuleşte chestia asta.

Crîşmarul: De ce să te ciufulească?

Costică: Că-i bine de ştiut dinainte.

Crîşmarul: Ce-i bine de ştiut?

Costică: Dacă-i mare sau mică, că-i important.

Crîşmarul: Da dacă-i vioaie nu te interesează?

Costică: Nu mă prea încălzeşte.

Crîşmarul: Adica poate să fie şi bleagă? Proastă mai eşti!

Costică: Mă interesează să fie mai mare.

Crîşmarul: Mai mare ca a cui?

Costică: N-aş putea zice, da-n orice caz.

Crîşmarul: În orice caz cum?

Costică: Măcar ca a nemţilor, ca a francejilor, ca a italienilor.

Crîşmarul: De unde ştii tu de mărimile astea?

Costică: Asta se ştie de cînd cu democraţia.

Crîşmarul: Şi dacă se ştie de-a lor, de-a mea nu se ştie?

Costică: Ba se cam ştie, că de asta te întrebam.

Crîşmarul: De unde se ştie?

Costică: De la senator. Uite că scrie la ziar.

Crîşmarul: Ce scrie?

Costică: Că-i mică şi ar trebui să crească.

Crîşmarul: De care senator vorbeşti tu acolo?

Costică: De Donţu.

Crîşmarul: La Donţu-i normal. Nu te lua după asta.

Costică: Vrei să spui că la tine o să fie mai mare?

Crîşmarul: În tot cazu, mai mare.

Costică: Şi n-ar trebui să mai crească?

Crîşmarul: Să crească la el. La mine-i destulă.

Costică: Şi-atuncea dacă la el creşte, la tine de ce să nu crească?

Crîşmarul: Cum să crească, dacă-i destulă de la natură?

Costică: Nu făcea pe catîru şi ascultă la Donţu.

Crîşmarul: Ce să ascult? N-am ce învăţa eu de la Donţu.

Costică: Nu fi catîr. Zice că o iniţiat o procedură în parlament.

Crîşmarul: Lui îi dă mîna, că acolo are baie cu zăvor şi oglindă.

Costică: Şi ce dacă are? Mîna-i mînă şi-n baie şi-n spatele şurii.

Crîşmarul: În spatele şurii sare cîinii la tine şi te întrerupe.

Costică: Văd că eşti catîr şi n-o scot la nici un capăt cu tine.

Crîşmarul: Pînă la urmă, de ce te interesează că-i mare sau mică?

Costică: Că vreau să-mi faci un copil.

Crîşmarul: Şi dacă-ţi fac, ce? Ai să fii prima?

Costică: Aş vrea să mi-l faci cu alocaţie mare, nu mică.

Crîşmarul: Dar ţi-am zis că nu-i mică.

Costică: Şi-atuncea Donţu de ce se tot plînge?

Crîşmarul: N-ai zis tu mai devreme? Se plînge că-i mică.

Costică: Şi uite că vrea s-o facă mai mare.

Crîşmarul: Lasă-l să vreie. Şi eu vreau să fiu împărat!

Costică: N-ai înţeles. Dacă tot o iniţiat procedura, tu de ce să n-o foloseşti?

Crîşmarul: Cît durează procedura asta inventată de Donţu?

Costică: Cam pînă la anu.

Crîşmarul: Şi-i garantat că se face mai mare?

Costică: Nu-i garantat, da se-aşteaptă să fie mai mare.

Crîşmarul: Şi eu mă aştept.

Costică: Ce te-aştepţi tu, dacă nu aplici procedura?

Crîşmarul: Să facă plopu pere şi răchita micşunele.

Costică: Şi cu alocaţia mea cum rămîne?

Crîşmarul: Rămîne aşa, că-i destulă.

 

Scena 2

 

(Ionică se întoarce din depărtări şi-l găseşte pe Costică deprimat, aproape plîngînd.)

Costică: Lasă-mă, că-s amărît.

Ionică: Cine te-o amărît pînă la lacrimi?

Costică: Cine crezi tu? Crîşmaru m-o amărît.

Ionică: V-aţi luat de la Băsescu sau v-aţi luat de la Ponta?

Costică: Nici de la unu, nici de la altu, dă-i naibii.

Ionică: Atuncea de la ce v-aţi luat?

Costică: Nu ne-am luat. Asta-i treaba. Şi nici nu cred că ne mai luăm.

Ionică: S-o băgat careva între voi?

Costică: Cam s-o băgat Donţu, fără să vreie.

Ionică: Donţu cu procedura?

Costică: Şi tu ai auzit?

Ionică: Am auzit. Aşa ceva nu s-o mai auzit pînă-acuma.

Costică: Chiar aşa! Tu ce părere îţi bagi?

Ionică: Nimica de zis, jos pălăria! Da de asta ce zici?

Costică: Ce-i asta?

Ionică: O barabulă uscată.

Costică: Vrei să ţi-o facă Donţu mai mare?

Ionică: Las-o aşa, că mai mare n-o pot pune la pălărie.

Costică: Îţi pui barabulă la pălărie?

Ionică: Ia stai să vezi. Cum mi se stă?

Costică: Aşa ceva n-am mai văzut pe planetă.

Ionică: Acuma caută-te-n buzunare. Ai ceva-n buzunare?

Costică: N-am, bă, nimica, fir-ar să fie!

Ionică: Înainte de asta ce-aveai?

Costică: Un pateu şi-un covrig. Unde naiba o dispărut?

Ionică: Acuma uită-te-n pălărie la mine. Mai vezi barabula?

Costică: N-o mai văd, fir-ar să fie! Unde naiba o dispărut?

Ionică: Şi crezi că-i o scamatorie, precis!

Costică: A naibii scamatorie! De la cine ai inventat-o?

Ionică: De la un deputat. Iane îi zice. Îl ştii?

Costică: Iane şi mai cum?

Ionică: Nu mai contează. Ştii ce-o inventat Iane?

Costică: Cum să ţi-o faci tot mai mică pînă dispare, în contra lu Donţu.

Ionică: Eşti pe-aproape da încă n-ai ghicit. De tevea albă şi neagră ai auzit?

Costică: N-am auzit.

Ionică: Fii atent că am şutit o punguţă cu teveauri. Vezi măru ăsta?

Costică: Îl văd.

Ionică: Acuma pun oleacă de tevea neagră pe dînsu. Îl mai vezi?

Costică: Nu-l mai văd, fir-ar să fie!

Ionică: Asta-i distracţia. S-o evaporat sau ce crezi?

Costică: N-am ce să cred. La ce foloseşte scamatoria?

Ionică: Să vezi dacă-i bio sau nu. Dacă-i bio, dispare. Dacă nu, nu.

Costică: Cu pateu meu tot aşa ai făcut?

Ionică: Dacă nu-i bio, o dispărut. Asta-i regula. O dispărut?

Costică: O cam dispărut. Va să zică nici covrigu n-o fost bio, fir-ar să fie!

Ionică: Da de barabulă ce zici?

Costică: Ce să mai zic? Ai pus tevea neagră pe dînsa şi-o dispărut!

Ionică: Vrei să apară la loc?

Costică: Hai să vedem. Cum ai făcut?

Ionică: Am pus tevea albă şi iaca, o apărut.

Costică: Cum se cheamă scamatoria asta? Că m-ai dat pe spate cu dînsa!

Ionică: Tevealba-neagra. Un concept nou-nouţ.

Costică: Şi cum ziceai că-l cheamă pe scamator?

Ionică: Iane şi nu mai ştiu cum.

Costică: Şi nu i-i frică să umble cu atîtea teveauri la dînsu? Dacă din greşeală le toarnă pe el şi dispare?

Ionică: N-are cum, că nu-i bio. Are multe substanţe periculoase în el.

 

Epilog

(Crîşmarul vine de pe drum, cu o pungă în mînă.)

Crîşmarul: Ia fiţi atenţi ce-am şutit de pe drum!

Ionică: De pe drum de la cine?

Crîşmarul: De la un turist informat.

Ionică: Ce-ai şutit? Ia să văd!

Crîşmarul: Un hamburger biologic de Bucovina.

Ionică: De unde ştii că-i biologic? Ai verificat?

Crîşmarul: Are tevea verde pe etichetă.

Ionică: Ia dă-l încoace să-l verific. Vezi că te-o păcălit!

Crîşmarul: Cum să mă păcălească? Ia dă să-l verific şi eu!

Ionică: N-ai ce mai verifica. O dispărut hamburgeru şi gata!

Crîşmarul: Mama lor de turişti! S-o făcut mai hoţi decît noi!

Fiţi sociabili!