Daniel Iordan

„Mesajul spectacolului este acela că avem destule resurse materiale şi spirituale care ne pot face să ne dezvoltăm. Sigur, lucrînd la acest proiect teatral cu aceşti tineri actori minunaţi – Ioana Nichita, Bogdan Amurăriţei şi, nu în ultimul rînd, Răzvan Bănuţ – am descoperit că atunci cînd provoci, în sensul bun, prin exerciţii specifice artei actorului, se descoperă lucruri care pot da o tuşă personală fiecărui caracter din piesă. Explorînd mai mult, avînd curajul să meargă şi mai departe, s-a descoperit că fiecare dintre cele trei personaje are o anumită biografie, fapt care duce inclusiv la faptul că, de cele mai multe ori, ajungi să nu mai judeci un caracter anume ba chiar sa-l aperi. Personajele acţionează conform conceptului fiecăruia şi de aici rezultă şi drama”. A zis bine ce-a zis Daniel Iordan, regizorul piesei Gianinei Cărbunaru, „Kebab”? Nu ştim. Trebuie să vedeţi piesa şi să vă convingeţi singuri. Bună şi piesa, bun şi regizorul, buni şi Ioana, Bogdan şi Răzvan, bune şi luminile, bune şi decorurile, bună şi muzica. Avem şi un „Kebab” care merită văzut, nu doar unul care merită mîncat. „Kebab” reprezintă unul dintre cele mai reuşite spectacole ale Teatrului „Matei Vişniec”. Dovezile? Sala plină la a nu-ştim-cîta reprezentaţie, reacţia sălii şi faptul că o echipă UNITER a venit la Suceava special pentru a urmări spectacolul. Piesa are viteză şi culoare, are sare şi piper în doze corecte, are lumini şi umbre. Ce mai: o piesă cu de toate. Şi cam pentru toţi. Inclusiv pentru cei care strîmbă din nas cu prea mare uşurinţă. Felicitări tuturor celor care au contribuit la realizarea spectacolului!

 

Fiţi sociabili!