Dacă voi nu mă vreţi, Tribunalul mă vrea!

Dat afară din Consiliul Local Suceava pentru relaţii de afaceri cu Primăria condusă de liberalul Ion Lungu, social-democratul Cristian Boberschi s-a întors în deliberativul municipiului reşedinţă de judeţ după o decizie a Tribunalului Suceava. O veste care nu a fost tocmai bine primită de cel care l-a dat afară, preşedintele PSD, Dan Cuşnir. Chiar dacă ne aflăm în plină vară şi este cald, relaţiile dintre Dan Ioan Cuşnir şi Cristian Neculai Boberschi tot reci sînt. Primul este preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, iar cel de-al doilea este membru PSD. Primul l-a dat afară din Consiliul Local Suceava pe cel de-al doilea, dar o hotărîre judecătorească l-a adus pe acesta înapoi în forul deliberativ al municipiului reşedinţă de judeţ. Revenirea domnului Boberschi în Consiliul Local Suceava s-a produs la şedinţa de joi, 12 iulie, cînd acesta s-a aşezat pe scaunul pe care-l ţinuse ocupat colegul său de partid George Petrescu. Iată mesajul prin care domnul Boberschi şi-a anunţat revenirea: „În sfîrșit, după 1 an și 5 luni s-a făcut dreptate! Mulțumesc tuturor care au fost lîngă mine în această perioadă și îi asigur că voi fi în slujba cetățeanului sprijinind proiectele Sucevei”. Ce să spunem: succes! Lui Cristian Boberschi i s-a tras de la faptul că este considerat a fi omul fostului preşedinte al Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, fostul senator Ovidiu Donţu, dar mai ales pentru că pe vremea cînd nu era consilier local, mai exact în perioada 2012-2016, ar fi făcut afaceri (contracte pentru reabilitarea şcolilor) cu Primăria condusă de liberalul Ion Lungu, ţinta numărul 1 a lui Dan Cuşnir. Domnul Boberschi a fost scos de PSD din Consiliul Local de teamă ca acesta să nu facă jocurile PNL în momentele importante. La ora actuală, hotărîrile Consiliului Local care ţin de patrimoniu au nevoie de 16 voturi. 10 voturi are PNL şi două aliatul acestui partid, PMP. Mai sînt cele trei voturi ale ALDE, care uneori vin. Deci 15 şi cu Cristian Boberschi 16. Asta a fost socoteala. Între timp, Codul Administrativ a fost modificat, iar dacă preşedintele îl va promulga, atunci deciziile legate de patrimoniu vor avea nevoie de doar jumătate plus unu din numărul de voturi, aşadar importanţa reîntorsului scade.

După reîntoarcerea exclusului, Oana Şlemco le-a telefonat lui Cristian Boberschi şi lui Dan Cuşnir, iar scurtele dialoguri din care reiese că între cei doi nu există cale de împăcare le găsiţi mai jos.

Oana Şlemco: Cum vedeţi întoarcerea dumneavoastră în Consiliul Local Suceava?

Cristian Boberschi: S-a respectat hotărîrea judecătorească într-un final. Trebuia respectată încă de luna trecută. Am fost ales pe o listă a PSD. Am fost în slujba cetăţeanului tot timpul, aşa cum am mai spus. Vreau să rămîn cît de cît incontrolabil.

O.Ş.: Cine încearcă să vă controleze?

C.B.: Mi s-a spus că sînt incontrolabil de cînd am intrat în Consiliu. Din 2016.

O.Ş.: Cine v-a spus?

C.B.: Nu contează. Rămîn în continuare membru PSD şi voi vota împreună cu partidul. Vom decide împreună. Votul va fi asumat, legat de ceea ce decide partidul.

O.Ş.: Veţi respecta disciplina de partid?

C.B.: Da. Ca şi proiecte sînt cîteva. Într-un an şi cinci luni am avut timp să mă gîndesc la multe proiecte de care are nevoie Suceava. De exemplu, se încearcă fluidizarea traficului rutier, dar nimeni nu face un studiu vizavi de maşinile de şcoală care circulă toată ziua, la orele de vîrf.

O.Ş.: Vreţi să se stabilească un program pentru circulaţia maşinilor de la şcolile de şoferi?

C.B.: Şi pentru maşinile de aprovizionare. Pîinea se poate duce la 7 dimineaţă. În marile oraşe cam aşa se circulă. Vizavi de parcările supraetajate vorbesc din 2012. În 2016 am avut identificate vreo 12 zone unde se puteau construi astfel de parcări.

O.Ş: Cum vedeţi relaţia dumneavoastră cu preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD, Dan Ioan Cuşnir, cel care a făcut demersurile pentru înlocuirea dumneavoastră din Consiliul Local?

C.B.: Prefer să nu comentez.

O.Ş.: Veţi colabora cu domnul Cuşnir?

C.B.: Este obligatoriu să colaborez cu dumnealui.

O.Ş.: Aţi avut o discuţie cu domnia sa după ce aţi cîştigat procesul?

C.B.: Da, mi-am exprimat punctul de vedere. I-am spus că voi respecta deciziile partidului, aşa cum am făcut-o întotdeauna. Am fost tot timpul pentru partid. Ceea ce mi-a spus dumnealui poate să spună şi singur.

…………………………………………………………………………………………………….

Oana Şlemco: Cum veţi colabora cu Cristian Boberschi?

Dan Cuşnir: Voi colabora ca şi cu ceilalţi consilieri locali. Cristian Neculai Boberschi nu este un globuşor de cristal. El este un proaspăt reintrat într-o echipă şi trebuie să demonstreze că merită să facă parte din acea echipă. În continuare consider că în perioada 2012-2016 Cristian Neculai Boberschi, în timp ce lupta (cu sau fără ghilimele) cu Ion Lungu, primea alocări financiare semnate de Ion Lungu. În perioada menţionată Cristian Neculai Boberschi nu era consilier local, dar era membru PSD şi luptător împotriva administraţiei pedeliste condusă de Ion Lungu. Eu am făcut numeroase adrese la primărie ca să aflu sumele încasate de firmele controlate de Boberschi şi nu am primit nici un răspuns. O fi o complicitate între Lungu şi Boberschi?

O.Ş.: Ce aşteptări aveţi de la Cristian Boberschi?

D.C.: Nu am nici o aşteptare. Nu Organizaţia Municipală trebuie să-i demonstreze ceva lui Cristian Neculai Boberschi. Boberschi trebuie să demonstreze că merită să facă parte din această echipă.

O.Ş.: Îl veţi invita pe Cristian Boberschi la şedinţele de partid?

D.C.: Va putea să participe la toate şedinţele la care îşi doreşte, dar nu va avea un tratament special faţă de colegii săi.

Săptămîna trecută, în Consiliul Local Suceava, George Petrescu a predat ştafeta lui Cristian Boberschi, de la care o preluase atunci cînd acesta îşi pierduse mandatul de consilier local ca urmare a deciziei luate de PSD: „Ştiam, Cristian, că te vei întoarce şi nu m-am atins de nici unul din proiectele tale de suflet. Nici de cel în care ai apucat să scrijeleşti pe masă doar « Cuşnir este… » şi nici de cel în care ai zgîriat cu cuiul numai « Îţi mulţumesc Ion Lun… »”.

 

Fiţi sociabili!