Ciolanul politic

Preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat după ruperea USL că acest lucru reprezintă un moment aparte al politicii româneşti, care din punctul său de vedere nu a fost foarte bine ales. Nechifor a spus că deşi USL nu mai există la nivel judeţean, asta nu înseamnă că nu pot fi găsite variante de colaborare pentru a asigura stabilitate administrativă şi politică. Întrebat dacă exclude orice înţelegere cu PDL, liderul PSD Suceava a arătat că el îşi doreşte să continue colaborarea cu liberalii.
Liberalii suceveni nu sînt dispuşi să părăsească guvernarea locală, ci rămîn în funcţiile de şefi ai instituţiilor descentralizate care le-au revenit prin algoritm politic pînă cînd foştii parteneri de la PSD le vor cere să plece.
Moaştele deţinute de bisericile şi mănăstirile din judeţul Suceava au intrat într-un proces de inventariere şi „omologare”, solicitat de Patriarhia Română. Clericii trebuie să caute în arhive, în cărţile sfinte şi în oricare alte surse acceptate menţiuni care să ateste nu numai autenticitatea moaştelor, ci şi modalitatea prin care acestea au ajuns în posesia aşezămintelor de cult.

 

Scena 1

 

(Crîşmarul răsuceşte în mîini spălătorul de vase şi nu îndrăzneşte să i se adreseze lui Costică.)

Costică: Să nu-mi spui că iar vrei să-mi spui iarăşi ceva.

Crîşmarul: Ba vreau. Că de asta, cum ar veni, vorba aia.

Costică: De asta ce, vrei să spui?

Crîşmarul: Hai nu te mai preface că n-ai priceput!

Costică: N-am priceput, să-mi sară cuşma din cap!

Crîşmarul: Cînd ne-am logodit noi mai ţii minte?

Costică: Mai ţin.

Crîşmarul: De ce ne-am logodit noi? Mai ţii minte?

Costică: Că era situaţia de aşa natură.

Crîşmarul: Ce fel de natură? Mai ştii?

Costică: Cu una, cu alta, cu nasoleală.

Crîşmarul: Şi cînd te-am întrebat eu, tu ce-ai zis?

Costică: Nu mai ţin minte.

Crîşmarul: Ai zis că mă iei de bărbat şi eu te iau de muiere.

Costică: Şi deci ce vrei să zici pînă la urmă?

Crîşmarul: Acuma eu te întreb, ca să ştiu. Că nu ştiu.

Costică: Ce nu ştii?

Crîşmarul: Dacă s-o rupt la nivel naţional, noi ce facem?

Costică: Ce s-o rupt, bă?

Crîşmarul: Ponta cu Crin.

Costică: Care pe care o rupt? Că nu ştiu.

Crîşmarul: Tu eşti prost sau te faci? Crin o rupt alianţa.

Costică: Hodoronc-tronc?

Crîşmarul: Chiar aşa. Şi de asta te-ntreb.

Costică: Întreabă-mă.

Crîşmarul: Noi ce facem în situaţia asta?

Costică: Ce-ai vrea să facem?

Crîşmarul: Denunţăm sau nu denunţăm?

Costică: Pe cine?

Crîşmarul: Pe noi între noi. Denunţăm sau nu denunţăm?

Costică: Eu zic să-l întrebăm pe Ionică, da eu n-aş denunţa.

Crîşmarul: Sută la sută sau numai aşa, ca să mă abureşti?

Costică: Eu aş zice sută la sută, da mai bine-l întrebăm pe Ionică.

Crîşmarul: Da tu de la tine ce spui?

Costică: Ce să spun? Sănătate, că-i mai bună decît toate.

Crîşmarul: Ştii ce zic eu că-i mai bun decît toate?

Costică: Spune, bă.

Crîşmarul: Eu zic că stabilitate, dialog clar, categoric şi calm, cu argumente şi cu variante de lucru.

Costică: Şi eu zic la fel.

Crîşmarul: Va să zică eşti de acord să colaborăm în continuare?

Costică: Eu sînt de acord, da să-l întrebăm şi pe Ionică.

Crîşmarul: Ce are Ionică cu logodna noastră?

Costică: N-o zis el că se face naş de cununie la noi?

Crîşmarul: O zis el aşa. Crezi că mai ştie?

Costică: La Ponta şi Crin cine-o fost naş?

Crîşmarul: Cum cine? Băsescu.

Costică: Şi-atuncea cum de s-o rupt?

Crîşmarul: Asta-i, că nimeni nu ştie.

Costică: Şi tu te temeai că se rupe logodna între mine şi tine?

Crîşmarul: Mai ştii? Că eşti cam mofturos, respectiv mofturoasă.

Costică: Dacă mă ţii pe uscat, cum să fiu?

Crîşmarul: Baţi apropou? Hai că mă duc după mitilic.

Costică: Îl cinstim şi pe Ionică cînd vine?

Crîşmarul: Nu avem încotro. Îl cinstim şi bem împreună pentru stabilitate.

 

Scena 2

 

(Costică se luminează la faţă cînd îl vede pe Ionică intrînd pe uşă.)

Costică: Bine că te-ai întors, că nu mai puteam.

Ionică: Să nu-mi spui că ai rupt logodna în două!

Costică: N-am rupt chiar nimica, ba dimpotrivă.

Ionică: Că ar fi păcat să se-ntîmple şi-aicea ca pe plan naţional.

Costică: Oare-i drept ce se-aude, că s-o rupt între Ponta şi Crin?

Ionică: Drept, cum mă vezi, da tot rău-i spre bine.

Costică: Şi cu destabilizarea ce facem?

Ionică: Cum ce facem? Luăm de la ei şi punem la noi.

Costică: Ia fii mai precis, că m-ai zăpăcit.

Ionică: De unde crezi că vin eu acuma?

Costică: Eu de unde să ştiu?

Ionică: Direct de la rupere.

Costică: Cum o fost şi cu ce te-ai ales?

Ionică: Vezi trăistuţa de-acolo?

Costică: O văd. Ce-ai într-însa?

Ionică: Tu cam ce crezi? Un ciolan.

Costică: Ptiu, bată-te să te bată! L-ai cumpărat?

Ionică: Mă crezi prost sau tîmpit? L-am luat de sub nasu lu Ponta.

Costică: Ai pus mîna pe ciolanu de la guvernare?

Ionică: Am pus, l-am găbjit.

Costică: O încăput în trăistuţă? Eu credeam că-i mai mare.

Ionică: Sigur că-i mare, da l-am făcut bucăţele, să-ncapă în traistă.

Costică: Mai are valoare făcut bucăţele?

Ionică: Are valoare inestimabilă, dacă pricepi ce înseamnă cuvîntu.

Costică: Pricep, că nu-s aşa proastă cum zice crîşmaru.

Ionică: Va să zică de-acuma ne punem pe căpătuială.

Costică: Facem borş sau îl vindem?

Ionică: Nici una, nici alta. Te pricepi la religie?

Costică: Mă pricep, ca tot omu.

Ionică: De moaşte ai auzit?

Costică: Am auzit, ca tot omu.

Ionică: Dă-mi un exemplu ce-ai auzit.

Costică: Moaştă-ta pe gheaţă!

Ionică: Nu aşa, că nu-i asta. De moaşte religioase ai auzit?

Costică: Cum să n-aud? Ca tot omu.

Ionică: Dă-mi un exemplu, să văd dacă ştii.

Costică: Nu pot, că sîntem în post.

Ionică: Va să zică acuma că ştii, fii atent ce te-ntreb!

Costică: Întreabă-mă şi nu cerceta.

Ionică: La ce stă la coadă poporu român?

Costică: La pensii, la doctor şi la impozite.

Ionică: Şi la mai ce? La moaşte nu stă?

Costică: La moaşte stă cel mai tare la coadă.

Ionică: În ce scop stă la coadă la moaşte? Ia să aud!

Costică: Să-i meargă bine în viaţă.

Ionică: Va să zică dacă noi punem nişte moaşte în crîşmă, lumea ce face?

Costică: Vine la crîşmă să se închine la ele.

Ionică: Bunăoară, dacă punem nişte moaşte PSD se închină?

Costică: Se-nchină.

Ionică: Da la moaştele PNL se închină?

Costică: Se-nchină şi nu prea se-nchină. Depinde.

Ionică: Şi-atuncea noi din ciolanu din traistă ce fel de moaşte omologăm?

Costică: Moaşte de PSD mai ales. Da şi moaşte de PNL, că şi ei o ros la ciolan.

Ionică: Şi dacă punem şi moaşte de PDL strică ceva?

Costică: Cum să strice? Că nu se ştie ce se mai rupe pe-acolo.

Ionică: Deci concluzia care-i? Omologăm de la toţi şi păstrăm unitatea în crîşmă.

 

Epilog

(Crîşmarul revine şi rămîne înspăimîntat de ce vede în crîşmă.)

Crîşmarul: Ce-aţi făcut voi aicea? Ce-i cu atîtea ciolane la mese?

Ionică: Fii cuvios, că astea-s ciolane de moaşte.

Crîşmarul: Şi ce facem cu ele?

Ionică: Dăm de veste şi lumea vine să se închine la ele.

Crîşmarul: La toate?

Ionică: La care vrea fiecare. Ce treabă ai tu?

Crîşmarul: Ca să ştiu pe cine cinstesc şi pe cine pun să plătească.

Ionică: Cum să cinsteşti? Îi pui la plată pe toţi.

Crîşmarul: Asta de cînd pînă cînd?

Ionică: Pe etape, crîşmare. În primăvară omologăm moaşte europene, pe urmă le spălăm şi la toamnă omologăm moaşte prezidenţiale.

Crîşmarul: Şi dacă se roade şi la toamnă nu mai avem moaşte?

Ionică: Stai fără grijă. Dacă se roade, omologăm copitele de cai morţi.

Fiţi sociabili!