Cîinele zburător

Preşedintele Traian Băsescu face apel la Guvern să emită o OUG prin care să stabilească „un termen scurt sau rezonabil” în care persoanele care doresc să adopte cîinii maidanezi, iar animalele neadoptate în acest termen să fie eutanasiate. „Fac apel la Guvern, pentru că administraţiile locale sînt cu mîinile legate de legislaţia în vigoare, fac apel la Guvern să emită o ordonanţă de urgenţă prin care să stabilească un termen scurt sau rezonabil în care iubitorii de cîini să ia cîinii maidanezi acasă, să-i ţină în ţarcul lor, după care cei care nu au fost adoptaţi de iubitorii de cîini să fie imediat eutanasiaţi”, a afirmat Traian Băsescu. Potrivit preşedintelui, castrarea cîinilor prelungeşte timpul pînă la care animalele acestea vor dispărea – 12-15-18 ani. „Castrarea e o soluţie pe termen lung, care s-a dovedit că nu dă rezultate”, a spus preşedintele. Potrivit lui Băsescu, rezultatul actualei legislaţii care vizează castrarea şi îngrijirea cîinilor s-a dovedit un eşec. „Nu trebuie să mai aşteptăm să mai moară un copil”, a spus preşedintele. „Nu putem pune cîinii mai presus de oameni, mai presus de copii (…) Sînt revoltat de demagogia legată de iubitorii de cîini”, a adăugat preşedintele.

La fel ca oamenii, muştele de oţet Drosophila devin mai uituce pe măsură ce înaintează în vîrstă. Un nou studiu publicat în jurnalul Nature Neuroscience arată că, în cazul muştelor cel puţin, pierderile de memorie pot fi anulate dacă acestea au o dietă bogată în poliamine. „Avem o mare nevoie de stimulatoare cognitive care să ne menţină sănătoşi la bătrîneţe, iar acum poliaminele ne oferă o nouă şansă”, spune Ronald Davis, un specialist în învăţare şi memorie din cadrul Scripps Research Institute, ce nu a luat parte la acest studiu. „Există motive pentru care să fim optimişti că această cercetare efectuate pe muşte va da rezultate şi în cazul oamenilor”, spune Davis. Poliaminele – printre care se numără şi putresceina, cadaverina şi spermidina – sînt mici molecule esenţiale pentru supravieţuirea şi dezvoltarea celulelor. Pe măsură ce îmbătrînim, însă, nivelul celular al poliaminelor scade. Unele alimente despre care oamenii cred că aduc beneficii sănătăţii umane – cum ar fi germenii de grîu sau boabele de soia fermentate – conţin un nivel bogat de poliamine. Oamenii de ştiinţă japonezi au arătat că natto, un produs japonez pe bază de boabe de soia fermentate, duce la creşterea nivelului poliaminelor din sîngele oamenilor. Alţi cercetători au arătat deja că muştele de oţet, viermii şi drojdia beneficiază de o longevitate extinsă atunci cînd cercetătorii le hrănesc cu poliamine. Acest lucru pare să se datoreze faptului că poliaminele combat declinul asociat îmbătrînirii în ceea ce priveşte autofagia, mecanismul folosit de celule pentru a se curăţa de deşeuri.

Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PDL, senatorul Gheorghe Flutur, a fost ţinta atacurilor preşedintelui PSD al Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor. Nechifor i-a dedicat lui Flutur o întreagă conferinţă de presă în care a comentat pe un ton ironic, dur uneori, declaraţiile făcute de liderul democrat-liberal în ultimul an, declaraţii care au vizat administraţia judeţeană, dar şi guvernul USL. De altfel, Cătălin Nechifor a venit la conferinţă cu un dosar plin cu apariţiile în mass-media locală şi naţională ale opozantului său politic. Liderul social democrat susţine că aproape tot ce a spus liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, în ultimul an nu sînt decît „minciuni, chestiuni inventate peste noapte, gargară, demagogie”, catalogînd abordarea democrat-liberalului ca fiind una de genul „Petrică şi lupul”. „În ultima perioadă văd o abordare de gen <Petrică şi lupul>la domnul Flutur. Are extrem de multe solicitări, cerinţe, extrem de multe acuzaţii, extrem de multe vorbe goale, foarte multe minciuni, din păcate, şi am aici un dosar destul de consistent cu ce a spus domnul Flutur într-un an de zile. Vreau să dovedesc că ceea ce a spus domnul Flutur e de fapt gargară, minciună, demagogie şi îi dau un sfat, pentru că începe să devină necredibil. Atunci cînd tot minţi, cînd tot spui prostii, la un moment lumea nu mai crede şi se întîmplă ca în acea poveste <Petrică şi lupul> care devine <Flutur şi lupul>”, a spus Nechifor. Preşedintele PSD al Consiliului Judeţean s-a oprit la un titlu în care Flutur spunea „Da, trăiesc, m-am ridicat şi sînt pregătit de luptă”. „Eu nu mai înţeleg cu cine se luptă Flutur, pentru că de foarte multe ori îl aud spunînd să ne batem cu PSD-iştii, cu PNL-işti, cu PP-DD-iştii. Tot timpul face apel la o argumentaţie războinică, să intrăm în tranşee. Cred că am demonstrat că nu ne luptăm cu nimeni, că nu avem ce răspunde la astfel de atacuri josnice şi cred că Flutur a rămas ca soldatul acela japonez, după ani buni de la terminarea războiului, tot cu carabina, cu puşca în braţe şi vrea să se bată cu cineva. Îi recomandăm să încerce la K1, la box, la box thailandez, la alte sporturi sîngeroase. În politică eu nu cred că trebuie să ne batem, cred că trebuie să venim cu soluţii şi să facem ceva pentru oameni”, a spus Nechifor. „La PDL ce s-a întîmplat de atunci? Eu ştiu că l-am însărcinat pe Gheorghe Flutur, în momentul în care am înfiinţat acel comitet de iniţiativă, să se ocupe cu promovarea ideii de regiune cu capitala la Suceava pe la Bucureşti, Botoşani, Neamţ. Au trecut două luni şi ceva de atunci şi nimic. Sigur, au fost concedii, domnul Flutur a avut şi el program de vară, dar nu a făcut nimic. Poate a uitat să citească, pentru că i-am cerut atunci un soi de informare cît decît telefonică, pe e-mail, să-mi spună ce paşi s-au mai făcut. Nu m-a sunat niciodată, nu mi-a dat nici un e-mail. Domnul Flutur trebuia să se preocupe să-i convingă şi pe alţi cetăţeni din Botoşani, Neamţ, Iaşi să fie de acord cu Regiunea Bucovina. Dacă domnul Flutur crede că această perioadă nu trebuia fructificată, se înşeală, pentru că lucrurile merg mai departe şi, cu cît sîntem prezenţi în discuţia asta, cu atît putem împinge lucrurile în direcţia pe care o dorim”, a spus Nechifor. El a adăugat că principalul obiectiv pe care l-a urmărit de cînd se află în fruntea Consiliului Judeţean a fost ca lucrările meargă înainte şi să fie de calitate.

15.000 de spectatori au asistat, pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava, la mitingul aviatic Air Show 2013, un adevărat spectacol aerian la care se poate spune, fără teama de a greşi, că cei care nu au fost prezenţi au avut ce pierde. Acrobaţiile aeriene de înaltă clasă, salturile şi aterizările perfecte ale celor mai buni paraşutişti din ţară, un complex exerciţiu tactic al jandarmilor şi mai presus de toate zborurile cu efecte pirotehnice au oferit publicului un miting aviatic de ţinută.

Scena 1

 

(Crîşmarul şi Costică tresar şi ascultă cu atenţie zgomotele din uliţă.)

Crîşmarul: Oare cine latră afară?

Costică: N-am idee. Poate nişte potăi. Habar n-am.

Crîşmarul: Nu vrei să ieşi să te uiţi?

Costică: Nu vreau. Că dacă mă muşcă?

Crîşmarul: Potăile care latră nu muşcă. Nu ştii?

Costică: Asta-i din cărţi. Du-te tu, dacă eşti aşa de deştept.

Crîşmarul: M-aş duce, da nu-s lămurit.

Costică: Cu ce să fii lămurit?

Crîşmarul: Dacă-s potăi politice, să ne scoată anume din casă?

Costică: Dacă-s politice, nu te muşcă.

Crîşmarul: Crezi tu?

Costică: Eu aşa cred. Că recunosc lătratu lu Flutur.

Crîşmarul: Care, bă?

Costică: Ia fii atent. A doilea lătrat. Nu-ţi sună ca la Parlament?

Crîşmarul: Cam aşa, bă, Costică. De cînd te pricepi şi la Parlament?

Costică: De cînd m-am făcut mai deştept.

Crîşmarul: Cum te-ai făcut? Te-ai lăsat de băut?

Costică: Nu m-am lăsat, da m-am apucat de mîncat sănătos.

Crîşmarul: De unde mănînci sănătos, dacă eu n-am de mîncare la crîşmă?

Costică: Cum n-ai de mîncare? Da astea ce sînt?

Crîşmarul: Astea sînt musculiţe de oţet.

Costică: Şi astea?

Crîşmarul: Astea-s muşte de căcat sau de balegă, că nu le deosebeşti.

Costică: Ai văzut? Nici acuma nu te-ai prins?

Crîşmarul: Ce să mă prind? Doar nu mănînci muşte.

Costică: Ba le mănînc şi uite ce deştept m-am făcut.

Crîşmarul: De la muştele astea?

Costică: Taman de la ele. Ia fii atent ce scrie aici la ziar.

Crîşmarul: Nu-mi spune iarăşi de regionalizare.

Costică: Nu, bă. S-o descoperit nişte fermente cu poliamide.

Crîşmarul: Nu mă aburi cu teorii. De unde ai fermente cu poliamide?

Costică: De la musculiţe şi muşte, că ele mănîncă de-astea.

Crîşmarul: Şi ele de unde mănîncă?

Costică: Naiba ştie. De prin căcat, de prin balegă, de prin poşircă.

Crîşmarul: Şi devine mai grase?

Costică: Nu devine mai grase. Devine foarte deştepte, ca Flutur.

Crîşmarul: Şi unde-i chichirezu cu tine?

Costică: Eu mănînc muştele astea şi devin mai deştept.

Crîşmarul: Mai deştept decît Flutur?

Costică: Aşa ceva nu se poate, da oricum mai deştept decît alţii.

Crîşmarul: Atuncea du-te afară şi rezolvă cu potăile astea.

Costică: Uşor de zis, greu de făcut.

Crîşmarul: Ce-i aşa greu? Pui mîna pe piatră şi le fugăreşti.

Costică: Vezi că eşti prost? Potăile astea nu fuge de pietre.

Crîşmarul: Da de ce fuge?

Costică: De nimica nu fuge. Se mută dintr-un partid în altu şi pune-i sare pe coadă!

Crîşmarul: Cu eutanasierea nu merge?

Costică: Nu merge, că-i protejate de lege.

Crîşmarul: Da cu ce-ar merge?

Costică: Ar merge cu adoptarea, da-i greu.

Crîşmarul: Adoptează-le. Ce-i mare lucru?

Costică: Şi unde le duc?

Crîşmarul: Le duci acasă la tine şi le pui lanţu la gît.

Costică: Să-mi latre toată noaptea la geam? Adoptează-le tu!

Crîşmarul: Eu pe Flutur l-aş adopta, că-mi place cum latră.

Costică: Cu ăsta ai o problemă.

Crîşmarul: Care problemă?

Costică: Că-i prieten cu lupu. Nechifor o descoperit.

Crîşmarul: Eu credeam că Nechifor l-o descoperit pe Petrică.

Costică: Aşa-i cum zici tu, da Petrică nu-i Petrică.

Crîşmarul: Hai fugi încolo. Da cine-i?

Costică: Petrică-i Flutur în carne şi oase. Te-ai prins? Şi cu asta te-am lămurit.

 

Scena 2

 

(Ionică se întoarce din călătorie şi intră în crîşmă, cu hainele rupte şi vai de el.)

Costică: Nu te-o muşcat nimeni pe-afară?

Ionică: M-o muşcat, dă-i încolo.

Costică: Şi nu faci scandal? Nu iei măsuri? Nu faci reclamaţii?

Ionică: Pentru ce, Doamne iartă-mă?

Costică: Nu cumva te-o muşcat Flutur?

Ionică: Ba m-o muşcat. Uite-aicea.

Costică: Şi de fund te-o muşcat?

Ionică: Şi de fund, da nu-i bai.

Costică: Cum nu-i bai?

Ionică: Vezi tu vreo urmă de muşcătură?

Costică: Chiar nu văd. Cum ai făcut?

Ionică: N-am făcut eu nimica, da el n-are dinţi.

Costică: Va să zică muşcă degeaba. Cine i-o scos dinţii?

Ionică: Cred că Băsescu. Sau i-o căzut de la sine.

Costică: Da de lătrat latră, că se aude din crîşmă.

Ionică: De lătrat latră, da latră degeaba.

Costică: La tine-o lătrat?

Ionică: O lătrat să mă-ntrebe ce-am făcut la şedinţă.

Costică: Care şedinţă?

Ionică: Şedinţa de regionalizare unde n-am fost.

Costică: Da la care şedinţă ai fost dacă la regionalizare n-ai fost?

Ionică: La şedinţa de presă.

Costică: Şi-acolo ce-aţi regionalizat?

Ionică: N-am regionalizat nimica, da am pus lumea la cale.

Costică: În sfîrşit! Aţi pus şi ţara la cale?

Ionică: Am pus şi ţara şi judeţu şi regiunea. Toate le-am pus la cale.

Costică: Şi noi cînd o să simţim?

Ionică: Ce să simţim?

Costică: Nivelu de trai.

Ionică: Nu de asta-i vorba. Eşti înapoiat?

Costică: Da de ce-i vorba?

Ionică: De ce latră Flutur.

Costică: Ce vă tot împiedicaţi de Flutur? Altă treabă n-aveţi?

Ionică: Întîi îl rînduim pe el şi pe urmă trecem la treabă.

Costică: Îl hingheriţi?

Ionică: N-avem cum, că una-două se transformă-n soldat japonez.

Costică: Şi ce dacă?

Ionică: Se face ninja şi nu poţi pune laţu pe el.

Costică: Pîndiţi-l la cotitură.

Ionică: Nici aşa nu se poate, că are carabină şi se crede-n război.

Costică: Cu cine?

Ionică: Cu nimeni, da se crede-n război. N-ai ce-i face.

Costică: Daţi-i medicamente, ceva.

Ionică: Noi ne-am gîndit altceva.

Costică: Doar nu vreţi să-l castraţi!

Ionică: Nu-i o soluţie, vorba lu Băsescu.

Costică: Şi-atuncea care-i soluţia?

Ionică: Băsescu spune să-l adoptăm sau să-l eutanasiem. Una din două.

Costică: Şi care-i problema?

Ionică: Problema-i că vrem să-l înscriem la box tailandez.

Costică: Ce să facă acolo?

Ionică: Să facă pe dobermanu.

Costică: Cu cine?

Ionică: Cu nimeni, că aşa-i învăţat.

Costică: Despre regiunea Bucovina aţi discutat?

Ionică: N-am discutat, că trebuia să se preocupe Flutur de asta.

Costică: O rezolvat-o?

Ionică: O rezolvat-o pe naiba. Acuma sapă tranşee spre Neamţ, Botoşani, să se bată cu cetăţenii de-acolo.

 

Epilog

(Crîşmarul se întoarce şi el de afară, sfîşiat de cîini din cap în picioare.)

Ionică: Eşti plin de muşcături. Unde-ai fost?

Crîşmarul: La mitingu aviatic.

Ionică: Tocma la Suceava ai fost?

Crîşmarul: Nu, bre. În livada din spate.

Ionică: Atuncea de ce eşti muşcat peste tot?

Crîşmarul: Că-n vreme ce mă uitam după avioane, m-o muşcat potăile comunitare.

Ionică: Măcar avioane-ai văzut?

Crîşmarul: Am văzut nişte potăi de oraş care zbura în ţările calde.

Ionică: Şi potăile noastre comunitare ce vroia de la tine?

Crîşmarul: Vroia să le castrez, să nu ajungă pe mîna lu Ponta.

Ionică: Măcar le-ai castrat?

Crîşmarul: Nu le-am castrat. Am săpat un tranşeu şi le-am zis să aştepte acolo.

Ionică: Ce să aştepte?

Crîşmarul: Pe Flutur. Că lui îi place să fie sîngeros.

 

 

Fiţi sociabili!