Aurul României care nu mai este

O imagine din Arhiva Naţională a Germaniei îl înfăţişează pe Regele Mihai I cu spatele în holul hotelului elveţian unde s-a cazat, iar în dreptul său sînt nouă valize, unele dintre ele foarte voluminoase. Or fi fost pline cu aur, aşa cum spun legendele? De fapt, conform legendelor împrăştiate cu multă generozitate de regimul totalitar, dar şi de zvoneri şi răspîndaci după decembrie 1989, Regele a plecat cu un tren plin cu aur. Totuşi, să-i dăm cuvîntul şi lui Mihai I. În cartea „Convorbiri cu Mihai al României”, Regele a declarat: ,,Cînd am ajuns în Sinaia, am găsit aici o comisie de la Bucureşti, despre care am aflat că trebuie să facă atît inventarul lucrurilor de la Peleş, cît şi al obiectelor personale ce urma să le luăm cu noi la plecare. Persoanele din comisie au urmărit-o pe mama la fiecare pas. N-au lăsat-o singură nici o clipă. Nu i-au permis să ia nici măcar o scrumieră de pe masă”. Întrebat de bijuterii, Mihai I a răspuns: „Bine, dar astea erau puţine! N-a putut să-şi ia decît lucrurile de imediată folosinţă. La fel au procedat şi cu mine, ne-au scotocit bagajele înainte de-a intra în tren. Cu toate că personajele din comisia (de control a averii – n.r.) n-au permis să luăm cu noi decît, aşa cum spuneam, lucrurile de imediată folosinţă, ne-au lăsat să ieşim cu patru automobile. Nici pînă astăzi n-am reuşit să aflu de ce. Ca să se creadă că maşinile acelea erau pline cu averi. În fine”. Bun, să presupunem că cele patru maşini erau pline cu aur. Şi că imaginea din hotelul elveţian nu este relevantă, acolo apărînd doar o parte din bagajele cu care plecase Mihai I din ţară. Sau să presupunem că bagajele erau pline cu valută. Dacă ar fi fost aşa, Regele ar mai fi trebuit să presteze tot felul de munci pentru a se întreţine? Bine, să presupunem că asta era o acoperire. Că, de fapt, Mihai I era putred de bogat şi doar mima munca, pentru ca românii din ţară şi cei din exil să nu afle că el a plecat cu o avere. Dar despre averea pe care Regele a fost obligat să o lase în România nu vorbeşte nimeni? Ca să nu mai vorbim de multele trenuri pline cu aur, prin aur înţelegînd tot felul de bogăţii, care au plecat în Uniunea Sovietică în timpul regimului comunist şi de trenurile burduşite cu aur care, după 1989, au tot plecat ba în paradisurile fiscale, ba la moşiile unor şmecheri care şi-au făcut de cap împreună cu preşedinţii României sau singuri, însă fără să fie deranjaţi de domnii preşedinţi.  

Fiţi sociabili!