Ăsta-i cusurul nostru. Prost cusur

Românul e aşa şi pe dincolo. Românul e hoţ. În primul rînd e hoţ. Asta este imaginea pe care au vîndut-o în lume ani şi ani de zile cei din sistemul creat de Traian Băsescu. O imagine care a adus imense deservicii României, dar a adus imense beneficii celor care au creat-o şi întreţinut-o. În schimbul a două diplome şi trei decoraţii, a unui salariu de salariu, a coloanelor oficiale la orice oră din zi şi din noapte şi a alunelor mîncate la zilele ambasadelor şi la simpozioanele cu pretenţii, tot felul de cocalari şi de cocalariţe care au primit funcţii din partea acestei ţări au făcut-o în fel şi chip. Românul nu este suficient de bine pregătit şi de aceea trebuie să se mulţumească cu muncile necalificate pe care le primeşte în străinătate ori cu salariile mici pe care companiile de peste hotare le oferă în ţară. Românul nu are suficientă minte astfel încît să se organizeze eficient şi de aceea trebuie să vină alţii să se ocupe de gaze naturale, de telefonie, de electricitate şi de infrastructură. În condiţiile în care românul este puturos trebuie aduşi străini să-i pună la treabă. Românul are el un pic de talent, numai că şi-l iroseşte şi de multe ori moare speranţă. Românul are şi un psihic slab, iar în momentele importante clachează. A se vedea naţionalele de handbal fete şi de fotbal, dar mai ales tenismenele, ca să dau doar cîteva exemple. Pentru că-i cu capul, cum se spune, Mihaela Buzărnescu înjură ca la uşa cortului şi pierde după ce cîştigă primul set. Simona Halep e şi ea cu capul şi de aceea pierde într-un tur de început la un mare turneu, chiar dacă a avut minge de meci. Ale noastre şi ai noştri au probleme mari la mansardă, în schimb tot ce este străin de această ţară e cu toate ţiglele pe casă. Uite la aia şi la aialaltă, şi uite la ăla şi la ălalalt. Ăștia oameni deosebiţi, americanii, suedezii, islandezii, spaniolii, nemţii şi elveţienii. Numai că spaniolii şi nemţii au plecat repejor acasă de la Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia, dar în cazul celor două naţionale vedetă a fost vorba despre oboseală, despre neînţelegeri de ultim moment, despre ghinion şi alte alea. La Wimbledon, pe marele Roger Federer l-a băut un tenismen trecut de 30 de ani din Africa de Sud, cu toate că elveţianul a avut 2-0 la seturi şi minge de meci. Ei, dar el este Roger Federer şi este elveţian, nu un român hoţ, slab pregătit, încet la minte, puturos şi cu probleme la mansardă. De fapt, noi, românii, nu sîntem nici mai buni nici mai răi decît alţii. În schimb tare ne mai place să ne facem singuri în toate felurile şi să ne subestimăm, dar şi să-i privim pe alţii ca pe nişte supraoameni. Ăsta-i cusurul nostru. Prost cusur.      

Fiţi sociabili!