Asfaltări în sens invers

Deputatul PSD de Suceava Cătălin Nechifor, fost președinte al Consiliului Județean Suceava, a hotărît: concursul intrajudețean de asfaltări a fost cîștigat de prefecta PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi, care a anunțat că drumurile naționale din județ au fost cîrpite, în timp ce președintele PNL al CJ, Gheorghe Flutur, care nu a încheiat de cîrpit drumurile județene, s-a clasat pe ultimul loc, adică pe locul II.  Cu ocazia decernării premiului doamnei Adomnicăi, domnul Nechifor și-a reamintit cum, în 2013, dumnealui, cu sprijinul premierului PSD Victor Ponta, a reușit să asfalteze drumul Suceava – Botoșani într-un timp record, drum care este într-o bună stare și acum. Povestește Cătălin Nechifor că „în toamna lui 2013, prin octombrie, vine Victor Ponta la Suceava cu miniștrii de resort și demarăm lucrările la drum în prezența constructorului Umbrărescu, care adusese vreo 200 de utilaje de toate felurile”. Ne permitem să-l corectăm pe domnul Nechifor, înțelegînd că acestuia memoria a început să-i joace feste, că doar au trecut peste patru ani de la eveniment. Pe 12 octombrie 2013, premierul Ponta, patronul Umbrărescu, constructori, utilaje, pesediști și jurnaliști erau în pădurea Baisa din județul Botoșani, unde se uitau la panourile pe care erau înșirate planurile cu lucrările ce urmau făcute. Deci, Victor Ponta nu venise la Suceava, la Cătălin Nechifor, ci la Botoșani, județul de unde era numărul III din PSD la vremea respectivă, secretarul executiv al partidului, deputatul Andrei Dolineaschi. Deci, Cătălin Nechifor n-a făcut nici un drum Suceava – Botoșani. Victor Ponta, Andrei Dolineaschi și firma UMB au reparat drumul Botoșani – Suceava.  

Guvernul din Umbră(rescu)

 

 

Fiţi sociabili!