Apa trece, pietrele de moară rămîn

Apa trece, pietrele de moară rămîn

În şedinţa Colegiului Prefectural Suceava, în spatele uşilor închise şi în prezenţa ministrului ALDE al Mediului, Graţiela Gavrilescu, a ieşit scandal din cauza alocărilor financiare insuficiente pentru îndepărtarea efectelor inundaţiilor. Pentru Primăria Moldoviţa, de exemplu, lipsa banilor pentru prevenire reprezintă una din pietrele de moară care atîrnă de gîtul administraţiei

Apa trece, pietrele de moară rămîn

Şedinţele Colegiului Prefectural Suceava sînt publice. Cu cîteva zile înainte de şedinţă, presa este informată cu privire la data şi ora la care are loc aceasta, iar după aceea jurnaliştii primesc parte din materialele care vor fi prezentate în cadrul întîlnirii la care participă şefii instituţiilor publice.

Primele rînduri nu mai sînt valabile începînd de vineri, 10 august, pentru că în această zi, şedinţa Colegiului Prefectural Suceava nu a mai fost publică. Nu a fost publică pentru că a venit o cocoană de la Bucureşti, iar cocoana a dorit ca în sală să fie prezente doar urechile şi ochii primarilor şi ai unor şefi din instituţiile publice. Este vorba despre ministrul ALDE al Mediului, Graţiela Gavrilescu. Refuzăm să credem că iniţiativa neinvitării presei i-a aparţinut prefectului PSD al Sucevei, Mirela Adomnicăi, care s-a temut ca nu cumva să iasă scandal, iar presa să asiste la el şi să-l facă public.

Oricum, se anunţa o şedinţă cu scîntei din două motive: cele două gropi ecologice, cea de la Moara şi cea de la Pojorîta, nefuncţionale nici la 10 ani de la demararea proiectului, şi fondurile insuficiente alocate de Guvern pentru îndepărtarea efectelor inundaţiilor de la sfîrşitul lunii iunie.

Indiferent cine a luat decizia neinvitării presei la discuţii acesta a fost inspirat, pentru că a ieșit un pic de tămbălău. Inspirat pînă la un punct, pentru că tot s-a aflat ceva-ceva din ce s-a întîmplat în spatele uşilor închise. S-a aflat, fiindcă în faţa uşilor închise se afla presa cu urechile ei ascuţite cu tot. Printre jurnaliştii cu astfel de urechi era şi Oana Şlemco. Ce s-a întîmplat înăuntru aflaţi din pagina 3. 

Momentul culminant al şedinţei Colegiului Prefectural Suceava de vineri, 10 august, s-a consumat în momentul în care primarul PNL al comunei Moldoviţa, Traian Iliesi, s-a ridicat în picioare şi i-a spus ministrului ALDE al Mediului, Graţiela Gavrilescu, că lumea îi reproşează, uneori chiar violent, că nu face nimic pentru luarea de măsuri astfel încît atunci cînd plouă oamenilor să nu le mai intre apa în case şi curţi. Mai pe şleau spus, domnul Iliesi i s-a plîns doamnei Gavrilescu că nu primeşte suficienţi bani pentru lucrări de prevenire. Moment în care, un primar de la PSD, probabil că unul care a primit suficienţi bani de la Guvernul PSD-ALDE pentru una, pentru alta, a strigat la primarul PNL că, decît să se plîngă atîta, mai bine şi-ar da demisia.

La cîteva ore după încheierea şedinţei, Oana Şlemco a reuşit să dea peste primarul Traian Iliesi cu care a avut un scurt dialog.

O.Ş.: De ce s-au iscat discuţii aprinse în şedinţa Colegiului Prefectural?

T.I.: Sînt nemulţumit pentru că a fost comisia de la Prefectură şi a evaluat pagubele de la inundaţii şi a constatat că au fost pagube de peste 500.000 de lei. Guvernul mi-a aprobat 28.000 de lei. La ce pagube avem, banii nu-mi ajung nici pentru motorină.

O.Ş.: Care a fost reacţia ministrului?

T.I.: Doamna ministru mi-a spus că ar fi fost o greşeală, că se va mai face o şedinţă de Guvern ca să se dea banii pentru inundaţii.

O.Ş.: Unii dintre colegii dumneavoastră nu au fost de acord cu problema pe care aţi ridicat-o?

T.I. : Cei care nu au probleme cu inundaţiile nu au fost de acord. Zona Moldoviţa – Brodina este cea mai expusă la inundaţii din tot judeţul Suceava.

O.Ş.: Din cîte ştiu eu, primarul de la Zamostea v-a cerut demisia pentru că aţi ridicat problema banilor în şedinţă.

T.I.: Primarul s-a grăbit la vorbă.

În concluzie, aşa cum am scris şi în numărul trecut al gazetei, în ciuda declaraţiilor bombastice ale guvernanţilor, unele localităţi care au de suferit de pe urma inundaţiilor au primit bani în bătaie de joc.

O a doua concluzie ar fi aceea că degeba ţii presa la uşă, dacă nu pui mîna pe pilă şi nu-i tocești auzul ascuţit.

Sorin AVRAM

 

Fiţi sociabili!