Alin Găleată

Anul nou nu a început pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava cu vreun grav accident de circulaţie ori cu vreun incendiu devastator, ci cu o dublă avansare în grad. Aşa rezultă de pe pagina de Facebook a ISU, care miercuri, 3 ianuarie 2018, la ora 13 şi 54 de minute, a postat cinci fotografii însoţite de următorul text: „Noul an a adus schimbarea treselor pentru doi colegi subofiţeri, care au promovat examenul de trecere în corpul ofiţerilor din luna august a anului trecut. Astfel, generalul de brigadă Ion Burlui a dat citire ordinului Ministrului Afacerilor Interne prin care cei doi au fost trecuţi în corpul ofiţerilor începînd cu data de 29.12.2017: locotenent Traian Struţ – ofiţer I la Serviciul Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor;  sublocotenent Alin Găleată – ofiţer specialist I la Compartimentul Informare şi Relaţii Publice”. Felicitări şi succes celor doi proaspeţi ofiţeri, cu un plus de felicitări pentru domnul Găleată, căruia îi cunoaştem activitatea, dat fiind faptul că acesta este de ani de zile purtătorul de cuvînt al ISU „Bucovina” Suceava. Alin Găleată este un bun spre foarte bun comunicator şi se numără printre puţinii purtători de cuvînt ai instituţiilor publice sucevene care-şi fac treaba cu adevărat şi care merită să deţină această funcţie. E drept că de subiectele sensibile care vizează unitatea la care este angajat fuge ca dracul de tămîie, însă îl înţelegem pe undeva. Poate că acum, după ce a ajuns ofiţer, Alin Găleată va înţelege mai bine că se află în slujba ISU, dar în primul rînd în cea a cetăţeanului, pe care trebuie să-l informeze corect şi prompt prin intermediul presei.  

Fiţi sociabili!