Aleşii PMP cheamă primăvara

Nu, nu-i adevărat că PMP a îngenuncheat în faţa PNL, aşa cum susţine fondatorul partidului, Corneliu Popovici, care tocmai a demisionat din formaţiunea politică. Viceprimarul Sucevei Marian Andronache, viitorul preşedinte ales al Organizaţiei Judeţene a PMP, a spus că afirmaţia fostului său coleg reprezintă o mare minciună politică. Aşa este! Noi ne-am uitat în şedinţele Consiliului Local la domnul Andronache şi la cei doi consilieri PMP, cu ajutorul cărora PNL are majoritatea, şi nimeni nu stă în genunchi, ci toţi trei stau frumos pe scaune. Iar atunci cînd se ridică în picioare stau în picioare ca nişte brazi falnici. Că au capul plecat şi sînt ca nişte ghiocei, asta-i altceva. Aşa cred cei trei pemepişti că vine primăvara mai repede.   

Noi, ghiocei din linia întîi

Viceprimarul Sucevei Marian Andronache şi colegii săi din PMP, la şedinţa de după demisia din partid a fostului preşedinte Corneliu Popovici: „Acum, că am scăpat de domnul Corneliu, putem să ne exprimăm şi noi liber. Pentru început, propun ca sigla noastră să nu mai fie mărul, ci mărul, banana, portocala şi strugurele, adică o salată de fructe. Ori sîntem un partid fresh, ori nu mai sîntem?”.

 

Fiţi sociabili!